De ce i s-a acordat lui Ştefan Gheor­ghiu cinstea de a da numele şcolii de partid nu ştim cu exactitate. Biografia militantului socialist ploieştean oferă însă câteva indicii. Memoriile scrise de tovarăşii săi "de luptă" ni-l în­fă­ţi­şea­ză drept un agitator, propagandist şi tribun desăvârşit, veşnic preocupat de soarta celor mulţi şi umili. Detenţia din timpul regimul "burghezo-mo­şie­resc" şi moartea timpurie au creat mitul Ştefan Gheorghiu.

S-a născut la 15 ianuarie 1879 la Ploieşti în familia meşterului dulgher Năstase. A copilărit şi învăţat în mahalaua ploieşteană. De la vârsta de 17-18 ani a devenit un obişnuit al clu­bului muncitorilor socialişti. Tânărul a trăit multă vreme de pe o zi pe alta, patro­nii evitând angajarea unui agitator cu vederi politice radicale. Le­gă­toria de cărţi a lui Constantin Ionescu, prieten din copilărie, i-a servit ca adăpost şi sală de lectură. La şedinţele soc­ia­liş­tilor organizate în atelierul amicului îi va cunoaşte şi pe Constantin Mă­nes­cu, Crăciun Baldovin.

"Botezul" în mişcare l-a primit în 1903, când a participat la de­mons­tra­ţia muncitorilor din Bucureşti, în Parcul Cişmigiu. Se spune că drumul spre capitală l-a făcut pe jos, căci tânărul nu avea o leţcaie în buzunar. Preocupat de organizarea sindicatelor, a înfiinţat împreună cu Nae Georgescu, alt prahovean, cercul "România mun­ci­toare". Va deveni apoi şi redactor al revistei omonime.

Conform biografiei "oficiale" redactate de fostul său "tovarăş de luptă", Gh. M. Bujor, la început de veac, Ştefan Gheorghiu străbătea zi de zi re­giunea Prahova, neobosit, în căutare de lucru, cu un ferăstrău, o teslă şi un toporaş.

La Câmpina a înfiinţat, alături de 11 muncitori, sindicatul tâmplarilor, dulgherilor şi rotarilor. De la Comarnic va trimite primele rânduri scrise pentru "România muncitoare". "Înarmat" cu broşuri, f