Ce-am fi citit prin ziare azi dacă regimul lui Ceauşescu nu se prăbuşea? Toată minciuna cu insurecţia socială şi naţională, toată povestea, mai veche, despre actul de la 23 august, realizat cu ajutorul neprecupeţit al Armatei Roşii, toată acea istorie falsificată, în stil orwelian, de câte ori o cereau interesele partidului unic. Şi-apoi dă-i cu importanţa contribuţiei PCR, care, nu ştiu de ce, sau refuz să ştiu, a fost implicat printr-un agent al ruşilor. Cei care au trăit epoca aceea, de la Gheorghiu Dej la Ceauşescu, îşi mai amintesc cum rămâneau mereu în urmă cu titulatura zilei considerate sărbătoare naţională.

Acum, opiniile fiind libere, există voci, şi încă destul de puternice, care deplâng „trădarea" comisă de Regele Mihai şi de politicienii vremii faţă de Hitler. Îmi aduc eu bine aminte sau chiar preşedintele ţării a spus ceva foarte asemănător? Trădare poate fi numit actul acesta numai de către cineva care se uită la noi de pe altă planetă şi numai dacă aceasta nu se apropie, ca Melancholia lui Lars von Trier, periculos de Pământ. Nu cred că aceia care au hotărât întoarcerea armelor aveau habar despre crimele făptuite de nazişti în lagărele de concentrare. Cred însă că ştiau despre holo-caustul românesc, ordonat la un moment dat de Ion Antonescu. Şi atunci, parcă, lovitura de stat regală îşi capătă o justificare superioară.

Este adevărat că ruşii, cu comportamentul lor tradi-ţional incorect, au amânat semnarea armistiţiului până când au ocupat toată ţara, este adevărat că în Transilvania au promovat pierderi imense, de zeci de mii de oameni, la Oarba de Mureş de exemplu, armatei noastre, dar poate cineva să garanteze că acei oameni ar fi supra-vieţuit dacă am fi continuat să ne batem alături de nazişti şi pe teritoriul ţării? În fond, lovitura de la 23 august 1944 a fost o încercare de a mai salva ce era de salvat. A existat şi promisiunea n