Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Câmpeanu: Antonescu este mai cultivat şi mai educat decât diverşi adversari

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 iunie 2012 ·

Dacă săptămâna trecută afirma că, după părerea sa, românii nu-l vor vota pe Crin Antonescu la Președinția României, acum seniorul liberal Radu Câmpeanu pare să se fi răzgândit.

"Nu am avut nicio discuţie şi nu am nimic împotriva lui. Este clar că în ipoteza, posibilă de altfel, că va fi el candidat la Preşedinţie, să particip la campania electorală pentru că socotesc că Crin Antonescu este mai cultivat şi mai educat decât diverşi adversari. Aşa că este normal să-l sprijin cu toată puterea la campania electorală care va urma", a spus Câmpeanu, conform mediafax.ro.

Seniorul liberal i-a mai recomandat lui Crin Antonescu "să vorbească aşa cum trebuie pentru că are cultura necesară". "Nu am ce să-i recomand mai mult decât noroc", a mai spus el.

Liberalul a susţinut că declaraţiile apărute în presă, conform cărora nu crede într-un succes la prezidenţiale al lui Crin Antonescu, nu îi aparţin. "Ce s-a spus în presă de un domn, un ziarist, care a luat o afirmație care nu era a mea de fapt, era o relatare a unei alte discuții pe care am avut-o cu o jurnalistă și a început sa trăncănească. Nu am nimic împotriva lui Crin Antonescu și, repet, dacă ajungem la alegeri sunt foarte doritor să-l sprijin masiv cu tot ce pot în campania electorală", a declarat Câmpeanu.

De fapt, după cum arată materialul video, parte din interviul acordat de Câmpeanu site-ului ziare.com, seniorul liberal poate fi auzit clar spunând: "Nu știu dacă poporul român îl va vota pe Crin Antonescu. Nu cred că poporul român îl va vota pe Crin Antonescu. Mai ales după experiența cu Băsescu, nu vor vota un om care, prin viziunea electoratului, nu are prestanța și echilibrul necesar. Acestea sunt aduse de o anumită vârstă. Nu poți deveni președinte al unei țări dacă nu ai împlinit 55 de ani".

Reacția președintelui PNL, Crin Antonescu, a fost dură. Acesta a spus că Radu Câmpeanu a fost pus de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 43 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 43 minute
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 15 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum 49 minute
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 2 ore
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 12 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă

Mediafax acum 30 minute
Familia lui Florin Piersic a cerut reprezentanţilor medicali discreţie în ceea ce priveşte starea sa de sănătate. Astfel, informaţii exacte despre starea de sănătate a marelui artist nu sunt disponibile. Este cunoscut că Florin Piersic a suferit o

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

18°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°