Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catolicii vrânceni, în aşteptarea NOULUI Papă nu a celui din urmă

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 13 februarie 2013 ·

Comunitatea catolică din Vrancea, odată cu cea din lumea întreagă, a fost luată prin surprindere de decizia Papei Benedict al XVI-lea de a demisiona.

Preotul paroh decan de Vrancea Mihai Budău de la Biserica Catolică „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Focşani, vorbeşte despre profeţiile călugărului Malachia, dar spune că nu crede că viitorul papă va fi şi ultimul. „Nu mă aşteptam la aşa ceva. Dar el a spus după ce a fost ales papă, că atunci când nu mai este în toate forţele va lua o hotărâre, dar nu a spus care. La noi papii merg până la moarte. Actualul papă a fost prevestit de călugărul Malachia ca saxo olivae în latineşte, el fiind saxon, adică neamţ, dar locuia în ţara măslinelor, oliva fiind simbol al păcii. Despre Ioan Paul al II-lea acest călugăr a spus că este De labore solis, ce are două înţelesuri: Labor solis ce înseamnă răsărit, dar labor înseamnă şi suferinţă, adică el vine din suferinţă, din blocul răsăritean sovietic. A mai prevestit şi despre cel care va urma să vină şi atât. Sunt papii prevestiţi de el, dar asta nu înseamnă că se sfârşeşte lumea. Cine ştie ce inspiraţie a avut când a scris“, a spus preotul paroh Mihai Budău.

În tradiţia Bisericii Catolice, Suveranul Pontif este ales de cardinali însă deciziile lor vor fi luate în lumina Duhului Sfânt. Papa este considerat în religia catolică „infailibil în materie de dogmă şi morală“, a precizat preotul Budău. „Acolo Duhul sfânt conduce Conclavul, iar Duhul Sfânt alege pe cine vrea El, pentru că Duhul Sfânt conduce biserica. Sigur ne vom ruga pentru luminarea cardinalilor pentru a-l alege pe cel mai potrivit. Din punct de vedere moral şi doctrinar, nu poate schimba nimic noul Papă“, a mai spus Mihai Budău.

Preotul paroh Carmil Farţade spune că decizia Papei nu va afecta în nici un fel viaţa credincioşilor. „Demisia papei nu va influenţa biserica catolică pentru că biserica

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

Mediafax acum 24 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după mai multe incidente violente, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucr

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 33 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum o ora
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 11 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 9 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°