Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rana lui Antonescu, criza lui Ponta

Publicat in Gandul, vineri 17 mai 2013 ·

Orice rană care nu răspunde la tratament şi nu se vindecă în şase săptămâni, devine o rană cronică. În acest sens, pactul coabitării şi coabitarea Ponta – Băsescu reprezintă o rană deschisă pentru Antonescu. Iar liberalul pur şi simplu nu poate accepta această coabitare care merge ca unsă.

Cearta pe procurori a deschis şi lărgit decisiv falia între Antonescu şi Ponta. Din acest motiv, cei din PNL au început să devină mai atenţi pentru ca majoritatea USL să nu fie schimbată peste noapte cu una nouă, Ponta – Băsescu, construită în Parlament cu parlamentari de la PSD, UDMR, PPDD şi PDL.

Ponta s-a definit drept „peştele cel mare”, dar şi „cel mai rapid”, lucru esenţial pentru supravieţuirea politică în viitor. Până ca rana lui Antonescu să fie pansată şi vindecată, Victor Ponta a escaladat nivelul următor. A anunţat rapid şi relativ imprevizibil „cea mai gravă criză politică din USL”. Nu o „despărţire pe marginea unui subiect”, nu a umblat cu mănuşi, ci a mers la origini, la Protocolul USL. Când l-a deranjat ceva, a fost radical, deşi în USL el şi-a construit imaginea moderatului, iar Antonescu pe cea a radicalului. Rolurile s-au inversat acum.

Are dreptate Victor Ponta când cere ruperea USL din cauza lui Sorin Roşca Stănescu? Probabil, nu. Dar cu siguranţă USL nu se va rupe pentru că Sorin Roşca Stănescu, un personaj care nu ar fi trebuit să ajungă în situaţia de a decide viitorul Uniunii, este în interiorul sau exteriorul ei.

Moderatul şi împăciuitorul Ponta a început să tragă cu artileria grea într-un moment când poate era de ajuns să ridiculizeze declaraţiile lui Sorin Roşca Stănescu. A înţeles că senatorul PNL nu este un personaj cu priză la public, că se poate constitui într-un inamic, că poate fi o ţintă perfectă. „Cum să nu îl dai afară pe un personaj ca SR Stănescu şi să provoci ruperea USL”, ar fi mesajul pesedistului către marele

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 58 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum o ora
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 22 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°