Scriu această rubrică după prima seară de Liga Campionilor, deci după ce am văzut numai jumătate din participantele la competiţie. Din cele 3 meciuri transmise simultan de două televiziuni (de ce naiba or fi suprapus Digi şi TVR acelaşi meci, Bayern – ŢSKA Moscova e greu de înţeles, din moment ce oricare din ele mai avea alte 5 opţiuni) eu am ales pe televizorul mic, Manchester – Leverkusen, iar pe ăla mare, aţi ghicit: Galatasaray – Real Madrid, dar cu ochii şi pe laptop, astfel încât când grafica îmi arăta „gol”, comutam repede la Munchen, fapt pentru care n-am pierdut nici măcar unul din cele 16 goluri înscrise în aceste 3 meciuri minunate. De aici, o concluzie vine de la sine: fotbalul de azi înseamnă în primul rând ofensivă, goluri, adică spectacol, deci stadioane pline. Asta înseamnă şi încasări mari din bilete, şi bani grei din reclama TV, finalitatea însemnând achiziţionarea de noi şi noi jucători care să facă încă mai mult spectacol. E un cerc vicios perfect, dar iată că sunt şi vicii „de bine”. De aia am şi aşteptat cu maximum de interes debutul acestei ediţii: să văd dacă echipele alea, şi aşa „grele”, după achiziţionarea unor macrostaruri la preţuri din alte galaxii, au câştigat ceva şi în joc sau doar la campitolul imagine. Aş zice că marea lovitură a dat-o PSG, unde lângă Ibrahimovici a apărut Cavani, prilej cum nu se poate mai nimerit pentru ceilalţi fotbalişti să-şi facă de cap, fiindcă fundaşii (iar grecii, tradiţional, dacă stau bine la ceva, atunci asta e apărarea, ia amintiţi-vă cum au câştigat Europenele din 2004!) nu mai ştiau cum să-i ţină, tot câte doi sau trei, pe ăştia doi, în timp ce ăilalţi zburdau pe teren fără adversari, că de aia au şi încris de 4 ori. La Real, de-a-ndoaselea: când a intrat Bale, nimeni nu l-a băgat în seamă, turcii părând că ştiu foarte bine câţi bani face de fapt cel mai scump fotbalist din Calea Lactee. Ceea ce