Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din nou la serviciu sau acasa, cu copilul?

Publicat in Romania Libera, vineri 30 ianuarie 2009 · · ·

Specialistii in resurse umane spun ca revenirea la job inainte de trecerea celor doi ani destinati cresterii copilului are atat avantaje, cat si dezavantaje.

Expertii subliniaza ca parintii trebuie sa ia o decizie abia dupa ce cantaresc bine avantajele si dezavantajele.

Ana Panturu, din Bucuresti, are doi copii si a ales sa stea acasa pana cand cel mic implineste 2 ani. "Aveam un salariu destul de mare, insa am preferat, chiar si cand nu era legea cu 85%, sa stau acasa si sa nu ratez nici un moment important din viata copiilor mei. Credeti ca pe o bona ar fi interesat-o foarte tare cand fata mea zice prima data «mama»? E adevarat, in cei doi ani, cat am stat acasa pentru primul copil, nu prea am avut bani. Insa dupa cum vedeti, am supravietuit. si nu am tinut copilul nici dezbracat, nici flamand sau fara supraveghere medicala", spune Ana Panturu. Ea este convinsa ca oricat de greu ar fi din punct de vedere financiar, cu siguranta familia, daca este unita, gaseste solutii.

Elena Bartandu este director financiar la o firma de consultanta in resurse umane si s-a intors la serviciu, chiar daca acasa are un copil de 6 luni. "Mi s-a parut mai important sa castig bani, astfel incat sa-i pot asigura fetei mele o viata lipsita de griji, decat sa stau acasa si sa ma minunez de ce plod dragalas am. Castig mai bine decat sotul, asa ca am decis sa ma intorc la serviciu si sa stea el acasa, eventual. Deocamdata, avem sprijinul unei bunici", spune Elena Bartandu.

Cand se acorda si cat se castiga

Concediul pentru cresterea copilului se acorda optional, la cererea oricaruia dintre parintii copilului, fiind conditionat de realizarea de venituri impozabile o perioada de 12 luni in ultimul an anterior nasterii copilului. Este vorba despre doi ani, respectiv trei, in cazul copilului cu handicap. "In ceea ce priveste drepturile salariatilor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 28 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 26 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°