De ce sărbătorim Crăciunul, adică naşterea lui Iisus din Nazaret, cel considerat în religia creştină Fiul lui Dumnezeu, pe 25 decembrie? Deşi începuturile creştinismului nu sunt pe deplin elucidate, istoricii au găsit mai multe dovezi care arată că sărbătoarea creştină s-a suprapus peste una păgână. În secolele III-IV d.Hr., în Imperiul Roman se răspândesc multe culte orientale. Istoricul James Frazer, în lucrarea sa „Creanga de aur”, spune că societatea romană se fonda pe concepţia subordonării individului faţă de societate, a cetăţeanului faţă de stat. Cetăţenii, crescuţi de mici în acest ideal altruist, îşi consacrau viaţa statului, aflându-se în serviciul lui. Sursa: AFPSursa: WikipediaSursa: Wikipedia
1 /. „Nu li se cerea iubire, o apropiere personală de zeu” „Religia romană era seacă, nu punea accent pe o trăire emoţională puternică. Trebuia să se facă anumite gesturi. Nu li se cerea iubire, o apropiere personală de zeu”, explică Ecaterina Lung, prodecan al Facultății de Istorie a Universităţii din Bucureşti, specializată în istorie medie universală. Din acest motiv, în lumea romană se simţea tot mai mult nevoia unui alt tip de relaţie cu divinitatea. Acestei nevoi i-au răspuns religiile orientale, inclusiv creştinismul, care este și el o religie orientală. Frazer arată că, o dată cu propagarea religiilor orientale, comuniunea de suflet cu Dumnezeu şi salvarea eternă devin singurele scopuri pentru care merita să trăieşti, în faţa cărora chiar şi existenţa statului devenea insignifiantă. În plus, sfântul şi eremitul, plonjaţi în contemplarea extatică a cerului, au ajuns să reprezinte în opinia populară cel mai ridicat ideal al umanităţii şi să se substituie vechiului ideal antic al patriotului şi al eroului. Rezultatul inevitabil a fost îndepărtarea tot mai mare a credinciosului de serviciul public, concentrarea gândurilor sale asupra emoţiilor spirituale ş
