Subofiţerul Costel Liviu Faur (36 de ani) de la Poliţia Gară a fost împuşcat de la nici 30 de centimetri distanţă. Puşca „s-a descărcat accidental“, fiind lovită de fişet sau de masă, în timp ce poliţistul audia un suspect proaspăt ieşit din puşcărie.
Agentul de Poliţie Costel Liviu Faur (36 de ani) intrase sâmbătă dimineaţă în tură şi urma să plece în misiune, ce consta în supravegherea de la sol a tranzitării trenurilor de marfă pentru împiedicarea furturilor. Subofiţerul era înarmat cu pistol şi muniţie şi cu arma de vânătoare din dotarea postului de poliţie. Puşca era încărcată cu un singur cartuş calibru 12 mm cu 15 bile de cauciuc.
Un poliţist s-a împuşcat cu o armă de vânătoare în Gara Constanţa; subofiţerul a murit Poliţistul de la Gară, împuşcat de la 30 de centimetri distanţă După încheierea misiunii, în jurul orei 8.55, agentul Faur a fost contactat de un bodyguard aflat de serviciu în Gară, care i-a solicitat sprijinul pentru calmarea unui individ violent. Acesta băgase în sperieţi o angajată de la farmacia non-stop din Gară, care se baricadase de frică în toaletă.
Manevrare imprudentă?
Însoţit de doi colegi, Costel Faur a dus suspectul la sediul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Constanţa. Aici s-a întâmplat tragedia. Anchetatorii spun că „în timpul discuţiilor purtate cu persoana condusă la post, agentul de poliţie a manevrat imprudent arma de vânătoare care s-a descărcat accidental“.
Proiectilul l-a lovit în zona sternului provocându-i în scurt timp decesul. Poliţistul a mai trăit doar două minute de la împuşcătură. El a mers spre uşă să ceară ajutor, dar s-a prăbuşit în holul postului de Poliţie.
„Cel mai probabil arma s-a lovit de masă sau de fişet. În urma im pactului puşca s-a rupt“, a declarat şeful Poliţiei Constanţa, comisar-şef Dumitru Catană. Medicii ajunşi la faţa locului la scurt timp după produ