Naşu’ Florin, finu’ Florin… Caut în agendă numele celor pe care trebuie să-i felicit duminică. Citind numele, la rînd, constat că peste aniversările unora am trecut în tăcere – şi asta nu fiindcă mi-ar fi fost mai puţin dragi; dar timpul fuge şi, vorba unui prieten:
Naşu’ Florin, finu’ Florin… Caut în agendă numele celor pe care trebuie să-i felicit duminică. Citind numele, la rînd, constat că peste aniversările unora am trecut în tăcere – şi asta nu fiindcă mi-ar fi fost mai puţin dragi; dar timpul fuge şi, vorba unui prieten: “Acu-i luni – vine Crăciunu’, acu-i sîmbătă – mîine-i Paştele; cînd trec zilele-ntre ele, n-ai vreme să afli”. Simt că am de recuperat sărbătorile pierdute, de făcut urările uitate, de dăruit cadouri cumpărate şi rămase-ntr-un colţ al casei. “Mîine, dacă nu mîine, atunci duminică, trec şi pe la amicul «x», ori pe la vărul «y» să-i duc darurile”, îmi zic. Zilele se leagă, una de alta, şi, nu ştiu cum, la un moment dat se-mpîslesc, iar borangicul vieţii se face gros şi impenetrabil, precum postavul. Duminica asta sunt Floriile – şi fiindcă, pentru mine, toţi cei dragi au nume de floare, cînd îi alint, cred că pot recupera aniversările toate urîndu-le acum să fie fericiţi.
simona.lazar@jurnalul.ro
Reţeta de suflet
După o vizită, în zori, prin fabuloasa pescărie veneţiană, din apropierea Podului Rialto, revenim la una dintre vechile pofte: o porţie mare de sepie veneţiană, gătită cu sosul acela savuros din cerneala “animalului” şi alături cu feliuţe elegante de polenta, coapte pe grătar. Orele sînt încă foarte “mici” şi,oricît ne-ar răzbi foamea şi ne-ar năpădi dorurile, înţelegem că trebuie să ne amînăm plăcerea pînă spre ora prînzului, cînd poutem alege un restaurant “à la carte” (unde preparatul cu pricina costă vreo
15-20 de euro) ori putem rătăci pe străzi, în căutar
