Cat despre subiectul aflat in dezbatere in aceste zile toride de vara in viata politica romaneasca, vad, aici, un motiv si un imbold in plus, pentru crestini, de a se apropia si a se implica in viata cetatii, nu implicand si Biserica (aici este, precum am mai spus, o alta discutie), ci implicandu-se in calitatea lor de cetateni. Nu credeam ca articolul publicat saptamina trecuta va mai avea nevoie de o continuare. Am crezut ca sunt suficiente repere pentru un crestin in acel text, insa am intalnit, in ultimele zile, persoane care inca mai cred ca viata politica este doar pentru "ceilalti" si ca, daca nu trebuie sa arate chiar sila vizavi de unele aspecte ale vietii politice, in orice caz, crestinul ar trebui sa vada ca fiind extrem de pagubitoare orice implicare in acest sens. Unii considera chiar ca acesta este un specific al Ortodoxiei, spre deosebire de alte confesiuni crestine, caracterul contemplativ (adica o viata duhovniceasca intensa si autentica) fiind opozabil, in astfel de conceptii, unui activism social, mai aproape de firea crestinului occidental. Mi se aduc drept dovada secole de istorie in care Biserica a fost un soi de refugiu, un loc de alinare pentru sufletele celor coplesiti de vitregiile vremurilor. Opinia, cel putin a mea personala, este ca o astfel de viziune nu este chiar specifica unei autentice vieti crestine, ca nu corespunde intrutotul dimensiunii unei vieti duhovnicesti. Mai intai, chiar din istorie vedem cum crestinismul a constituit sursa de inspiratie si cel care a conferit consistenta la nivelul unor state, voievodate, imperii etc. Cel mai la indemana exemplu este cel al Imperiului bizantin, cunoscuta "simfonie bizantina" dintre stat si Biserica ramanand, pana astazi, un model si o dovada ca se poate gasi un loc de intalnire pentru Imparatia lui Dumnezeu si imparatia cezarului. Si in spatiul romanesc se regasesc numeroase exemple, prec