Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Lucas, creatorul seriei "Războiul Stelelor", decorat de Barack Obama

Publicat in Mediafax, joi 11 iulie 2013 ·

Cineastul american George Lucas, creatorul francizei cinematografice "Războiul Stelelor/ Star Wars", s-a aflat printre cele 24 de personalităţi din universul artelor şi al industriei de divertisment care au fost decorate de preşedintele Barack Obama, miercuri, la Casa Albă.

Muzicianul Herb Alpert, legenda R&B Allen Toussaint, scriitoarea Joan Didion şi jurnalistul sportiv Frank Deford s-au numărat printre personalităţile decorate cu Medalia naţională pentru arte şi litere, la această ceremonie organizată la Casa Albă, în timpul căreia preşedintele american a ţinut să laude ideile revoluţionare ale cineastului George Lucas şi calitatea efectelor speciale create de acesta.

Barack Obama a "ieşit" puţin din afara textului oficial atunci când l-a felicitat pe George Lucas, reamintind faptul că acesta a reuşit "să ofere iluzia că navele zburau cu adevărat în spaţiu".

"Îmi amintesc când am văzut prima dată «Războiul Stelelor»... O întreagă generaţie crede că efectele speciale au semănat dintotdeauna cu ceea ce sunt ele astăzi", a glumit liderul american, provocând câteva zâmbete în public.

"Dar pe atunci, în epocă, puteai încă să vezi sforile ataşate de machetele navelor spaţiale. Însă mă îndepărtez de la subiect", a adăugat preşedintele Obama.

Pe parcursul ceremoniei, Barack Obama a acordat şi alte decoraţii unor personalităţi din industria spectacolelor, precum dansatoarea Joan Myers Brown şi cântăreaţa Renée Fleming. Pictori, poeţi, fotografi şi scriitori au fost şi ei recompensaţi în cadrul aceleiaşi ceremonii.

Barack Obama pare să fie un fan al francizei "Războiul Stetelor", care va continua cu un al şaptelea film, care va fi lansat anul viitor: "Ştiu că înţelepciunea populară de la Washington spune că (...) ar trebui ca eu să aplic metoda mentală a unui Jedi asupra acelor oameni (care nu sunt de acord cu preşedintele, n.r.), pe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 27 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 4 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 3 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°