Christian Zaccharias, aflat pe 13 septembrie la pupitrul Orchestrei de Cameră din Lausanne, a reprezentat fără îndoială una dintre reţetele de mare succes ale Festivalului la secţiunea „miezul nopţii“.

Cronică scrisă de Corina Bura

Este un muzician care cucereşte nu numai prin ştiinţa sa, ci şi prin întreaga sa apariţie scenică, şi are darul de a electriza un public iubitor de muzică şi destul de versat în cele ale stilului. Toate acestea aparţin personalităţii sale cuceritoare, iar ediţiile deceniului trecut au fost martorele performanţelor sale pe texte de Beethoven, Schumann şi Haydn.

Cele două programe mozartiene propun opusuri aflate la antipod din punctul de vedere al popularităţii, prima seară fiind dedicată celor cu mare impact la public. Cei doi solişti ai Simfoniei concertante KV 364 – un model încă nedepăşit al genului – violonistul François Sochard, laureat al mai multor concursuri internaţionale (discipol al celebrului Pierre Amoyal, unul dintre renumiţii elevi ai lui Jascha Heifetz, această „filiaţie“ remarcându-se printr-un sunet plin, de mare expresivitate şi o tehnică strălucitoare) şi violista Eli Karanfilova (a cărei măiestrie instrumentală devine un „partener“ egal în lirism şi putere de comunicare) au evoluat cu siguranţă şi sincronizare excelente, într-o manieră mai apropiată de ce italiană în Allegro maestoso şi în Presto.

Reţinem în mod special aerul filosofic şi încărcătura emoţională sublimă şi, în acelaşi timp, plină de dramatism a părţii mediane (do minor) în tălmăcirea celor doi artişti.

Libertăţi agogice

A urmat Concertul pentru pian, KV 450, care deşi aparţine unei perioade de creaţie puternic influenţate de genul dramatic, stă cu faţa spre un stil galant care se regăseşte în opusurile mai timpurii.

Geniul lui Mozart este capabil să asambleze o mas