Eroul lui Jules Verne, un om de afaceri turc din Istanbul, se incapataneaza sa faca inconjurul Marii Negre pentru a protesta fata de o noua taxa impusa de autoritati pe traversarea podului peste Bosfor. Intr-un han din Trabzon, unul dintre cele mai vechi orase din Turcia, cu radacini crestine, intalneste o doamna care il obliga, printr-o conjunctura nefericita, sa o ia de nevasta.
Cu inima deschisa am plecat deci spre Trabzon, la mijlocul lui octombrie, stiind doar ca in acest oras nu se poate intampla nimic in afara de dorinta doamnelor. Aterizasem cu o seara inainte, cu o cursa a Turkish Airlines, companie care a ales sa-si tapiteze fotoliile in turcoaz si auriu. Iar cum pentru mine raiul va fi turcoaz sau nu va fi deloc, culorile au avut darul sa ma linisteasca in ciuda fricii maladive de avion. Oricum ar fi, va fi turcoaz. Iar aterizarea avea sa completeze placutele senzatii vizuale. In stanga pistei era marea. Neagra, ca doar era intuneric. In dreapta, pietre stralucitoare scanteiau in intuneric, mai puternic in aproprierea pistei, pierzandu-se in sus, pe dealuri, intr-o armonie ce mi-a amintit de poalele unui sari pe care tocmai mi-l cumparasem cu cateva zile inainte. Erau luminile orasului, stralucind in noapte ca farurile de avertizare din porturi. Caci doar Trabzon are o veche traditie in navigatie, fiind situat in coltul opus Constantei pe tarmul Marii Neagre si la capatul Drumului Matasii ce unea, pe vremea caravanelor din Orientul Indepartat, luxurianta China cu fastuoasa Europa.
Traseul stravechi este de altfel motivul pentru care am ajuns in Trabzon, la un summit, pentru ca guvernul turc vrea sa reia traditia Drumului Matasii, in incercarea de a apropia China de Europa, nu prin lenese caravane cu camile, ci prin autostrazi si cai ferate serpuind argintii prin Kazahstan, Kirgistan, Turkmenistan, Azerbaidjan si Georgia, pana in Turcia ca ap
