Daca cititorii isi amintesc, in urma cu vreo trei, patru ani, FIFA a decis sa acorde organizarea Cupei Mondiale de fotbal intai Rusiei si pe urma Qatarului sau invers, chestiunea ordinii nefiind importanta. Ce-a fost important in aceasta decizie a fost ca Anglia, care participase si ea la competitie, a pierdut!
Cu aceasta, insa, lucrurile nu s-au incheiat: dupa numai cateva luni, presa britanica a inceput o adevarat campanie de discreditare a forului fotbalistic mondial, pe baza investigatiillor facute – asa, din proprie initiativa, desigur – de diverse organisme neguvernamentale si a declaratiilor unor englezi cuprinsi brusc de remuscari, pe care constiinta nu ii mai lasa sa ascunda coruptia colegilor lor de pana mai ieri din forumul mondial … Sigur, decizia de atribuire a Cupei Mondiale nu a fost modificata, insa s-au rostogolit capete, iar credibilitatea forului fotbalistic mondial a iesit serios sifonata.
Acest episod – care, dupa unii, indica faptul ca Anglia nu stie sa piarda, dupa altii, ca a uitat sa piarda, fiind prea mult rasfatata de succes – mi-a revenit in minte in dimineata aceasta. Astfel, citeam astazi ca, in urma sumitului, britanicii au angajat déjà discutii cu Irlanda – care va trebui oricum sa organizeze un referendum pentru Tratatul convenit la ultimul sumit UE – si Suedia – care este din principiu mai putin entuziasta fata de marile proiecte, probabil si din cauza climei – cel mai probabil cu scopul de a-i atrage de partea lor in lunile urmatoare. In plus, se spune ca nu vor participa nici la fondul de 200 de miliarde de euro, care va trebui varsat la FMI.
Deci, sumitul s-a incheiat cu “victoria” cuplului Merkel-Sarkozy si “infrangerea” premierului Cameron, insa greul de abia acum incepe: acest rezultat trebuie sa fie transpus in practica. Ori, dupa cum arata primele semne, britanicii vor sta la panda pentru a specula orice
