Filmat pe suport video digital, pentru economii bugetare, "Ellie Parker" a fost la origine un scurtmetraj, care, de-a lungul unei perioade de gestaţie de mai bine de patru ani, avea să se Filmat pe suport video digital, pentru economii bugetare, "Ellie Parker" a fost la origine un scurtmetraj, care, de-a lungul unei perioade de gestaţie de mai bine de patru ani, avea să se transforme într-un lungmetraj. Între timp, protagonista, blonda Naomi Watts, avea să cunoască celebritatea în blockbustere ca "Mulholland Drive", "21 Grams" sau "King Kong" - prezentate la vremea lor şi pe ecranele româneşti - lucru ce i-a permis să finanţeze în parte, în calitate de coproducătoare, versiunea extinsă a scurtmetrajului de odinioară, proiect al unui coleg, Scott Coffey, în tripla ipostază de realizator, scenarist şi actor. Este povestea strădaniilor unei aspirante la glorie - urmărite pe parcursul a 24 de ore - de a parveni în jungla "oraşului de staniol" (Tinseltown) - Hollywoodul. Fără îndoială, dând viaţă eroinei, Naomi Watts şi-a amintit de avatarurile prin care a trecut la începuturile carierei. Ellie Parker, cea din titlul filmului, este o tânără australiană, care, venită plină de speranţe la Hollywood, are parte de experienţe din cele mai umilitoare. Viaţa ei se reduce la o nesfârşită goană de la un studio la altul, pentru a da probe după probe, cu rezultate mereu dezamăgitoare. Regizorii, producătorii, directorii de casting nu o tratează ca pe o fiinţă umană, ci ca pe un obiect. Rabla de maşină cu care se deplasează îi serveşte deopotrivă ca birou, sală de repetiţii şi cabină de schimb şi machiaj: în timp ce conduce, ea se transformă, pentru necesitatea probelor, dintr-o frumuseţe a Sudului american, pentru o stupidă melodramă de epocă, într-o femeie de moravuri uşoare, pentru o la fel de stupidă producţie erotică. Încercând să fie pe placul tuturor, devine tot mai concesivă