Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Ce faci în weekend? Vezi aici ce opţiuni ai

Publicat in Adevarul, vineri 10 iunie 2011 · ·

În acest weekend sătmărenii vor avea parte de concerte şi spectacole de diferite genuri în aer liber. La Carei va cocnerta formaţia Les Bastards, iar la Satu Mare vor cânta Judrom Gipsy Klezmer Band, respectiv alţi cântăreţid e muzică populară şi muzică uşoară în Grădina Romei şi pe pasajul Coposu.

Un spectacol care va avea loc duminică, 12 iunie, în „groapa” din Centrul Nou al municipiului, organizat de Palatul Copiilor din Satu Mare, va marca sfârșitul de an școlar. Mircea Câcu, directorul Palatului Copiilor ne-a declarat că programul cercurilor de creație din cadrul instituției a fost organizat în spațiu deschis pentru a fi mai accesibil pentru public. Programul va ncepe la ora 19 și va conține folclor, muzică ușoară și de fanfară, un recital de pian și o prezentare de modeling.

Judrom Gipsy Klezmer Band cântă la sinagogă

Tot duminică, de la ora 16.30, sătmărenii sunt invitați la un concert de muzică tradiţională evreiască. Evenimentul va avea loc la Sinagoga de pe strada Decebal. Momentul muzical va fi oferit de formaţia “Judrom Gipsy Klezmer Band” din Budapesta, Ungaria. Sponsorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Intrarea este liberă.

Week-end folkloric în Grădina Romei

Duminică, 12 iunie 2011 de la ora 16.00, iubitorii muzicii populare și sunt așteptați la câteva ore de voie bună. În Grădina Romei va avea loc un spectacol folcloric cu invitaţi din judeţul Satu Mare, Maramureş şi Sălaj. Vor urca pe scenă Ansamblul Naţionalităţilor, Maria Petca Poptean, Egri Csodaszarvas, Ansamblul Ceatăra din Carei, Formaţia vocal-instrumentală Cervona Kalena, Ansamblul de dansuri din Rona de Sus, Petrică Mureşan, Ansamblurile Cununiţa şi Cununiţa Năzdrăvană, Nicolae Mureşan şi Ansamblul Porolissum. Evenimentul este organizat de Primăria Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare şi Centrul Cultural „

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 49 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 49 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 56 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°