Pe 8 septembrie, intr-o simbata a anului 2001, la Sala Mare a Palatului (care Palat? al cui? asa, Palat in general? – mister!) va avea loc concertul inaugural al unei noi editii a Festivalului International „George Enescu“. Nici nu mai conteaza a cita editie va fi – sa nu cadem in „statistica“ – nici nu mai conteaza ca pentru o anume generatie de bucuresteni festivalul &concursul s-au derulat impreuna cu vietile lor. Deja citeva decenii de istorie, nu doar muzical-culturala. De aceea ni se pare noua ca fiecare noua „editie“ (ce gaunos suna) ne face sa ne gindim nu doar la ofertele-strict-muzicale, ci poate capata si o incarcatura afectiv-emotionala, rasfirindu-ne de-a lungul anilor si intimplarilor de tot felul. Una eram noi cind traiau si apareau la pupitrul Filarmonicii bucurestene Gogu Georgescu, Silvestri si Ionel Perlea, alta e acum cind apar Horia Andreescu, Cristian Mandeal si Razvan Cernat, iar noi, cu noi ce se intimpla?
Despre Festivalul „Enescu“ este vorba: concertul inaugural, unde vor fi prezente, probabil, toate marimile Romaniei (n-ar fi exclus sa apara trio-ul Iliescu, Mihai, Teoctist) se va derula sub bagheta dirijorului Christoph Eschenbach ce va conduce Orchestre de Paris. O orchestra importanta – deh, Parisul ramine Paris – si un program franco-roman: Enescu, Suita a II-a, op 20, Ravel si Saint-Saëns, cu doua piese de „succes“ – de altfel tot programul este de „succes“ – precum Tzigane si Introducere si Rondo Capriccioso pentru vioara si orchestra op 28, si in final Sarbatoarea primaverii de Stravinsky, lucrare colorata si antrenanta care va ridica, desigur, cota participativ-emotionala a salii: aplauze! Solist: un violonist roman in ascensiune, Alexandru Tomescu, cistigator al concursului „G. Enescu“ din 1999. Ce sa spunem: va fi cu siguranta o seara de bucurie a muzicii la care ne raliem si noi. Cu atit mai mult cu cit Societatea R
