Gabriel Marinescu a fost un duşman de primă mână al Mişcării Legionare. Din calitatea sa de prefect al Poliţiei Capitalei (şi, mai apoi, de subsecretar de stat şi ministru de Interne), dar mai cu seamă din cea de om de bază a camarilei regale, a rezultat poziţia sa de opozant declarat al legionarilor. Asemenea lui Armand Călinescu, Gavrilă şi-a asumat această opţiune şi a acţionat în concordanţă, punând în aplicare decizia lui Carol de exterminare a lui Zelea Codreanu. În 1938, Gavrilă dădea dovadă de exces de zel: îl adăuga pe lista potenţialelor victime şi pe Iuliu Maniu.

Şi Gabriel Marinescu, şi Armand Călinescu erau categorici: şi-ar fi dorit „o exterminare a întregii elite legionare”[1]. Ca şi în cazul măsurilor de pază şi protecţie ale Elenei Lupescu, în privinţa Mişcării legionare, Gavrilă Marinescu „era consultat permanent în această chestiune şi avea la dispoziţie fonduri special destinate”[2]. Potrivit doctorului Şerban Milcoveanu, „în tabăra puterii de stat, Armand Călinescu, Victor Iamandi, Gavrilă Marinescu, Mihail Moruzov şi Niky Ştefănescu concepeau progresia [reprimării] în trei etape”[3]: internarea în lagăre şi închisori a legionarilor, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, masacrarea tuturor legionarilor, atât din lagăre, cât şi în libertate. Şi, către sfârşitul anilor 1940, tocmai asta îi vor reproşa legionarii lui Gavrilă: apartenenţa la grupul ocult, prigoana informativă şi crunta represiune, inclusiv asasinatul.

Spionaj pentru rege

Gavrilă Marinescu îi oferea suveranului informaţii inclusiv despre oamenii din anturajul Palatului. În octombrie 1933, el îi mărturisea lui Armand Călinescu despre prezenţa sa la Sinaia, unde a dat regelui detalii cu privire la legătura lui Puiu Dumitrescu (secretarul particular al regelui) cu doamna Ella Manu. Tot de la Gavrilă a aflat regele că Dumitrescu are legături cu legi