Proprietarii eleni de camioane şi cisterne vor începe luni o nouă grevă pe durată nelimitată, pentru a protesta faţă de măsurile anunţate de guvern pentru liberalizarea sectorului transporturilor, informează Mediafax.
După luare acestei decizii, sute de transportatori au defilat pe străzile din Salonic, unde sunt programate pentru sâmbătă după-amiază mai multe manifestaţii ale marilor centrale sindicale. Acestea vor să marcheze astfel un discurs al premierului Giorgios Papandreou având ca subiect măsurile de austeritate bugetară.
Guvernul socialist elen s-a declarat decis să liberalizeze domeniul transporturilor în termen de trei ani. Transportatorii arată că această măsură ar însemna reducerea numărului de licenţe.
Măsura este însă inclusă în planul de redresare financiară a Greciei, solicitat de UE şi FMI, în schimbul unui împrumut pe trei ani, în valoare de 110 miliarde de euro.
O grevă de câteva zile organizată de OFAE în iulie, în plin sezon turistic, a dat peste cap transporturile în Grecia şi a afectat activităţile turistice.
Proprietarii eleni de camioane şi cisterne vor începe luni o nouă grevă pe durată nelimitată, pentru a protesta faţă de măsurile anunţate de guvern pentru liberalizarea sectorului transporturilor, informează Mediafax.
După luare acestei decizii, sute de transportatori au defilat pe străzile din Salonic, unde sunt programate pentru sâmbătă după-amiază mai multe manifestaţii ale marilor centrale sindicale. Acestea vor să marcheze astfel un discurs al premierului Giorgios Papandreou având ca subiect măsurile de austeritate bugetară.
Guvernul socialist elen s-a declarat decis să liberalizeze domeniul transporturilor în termen de trei ani. Transportatorii arată că această măsură ar însemna reducerea numărului de licenţe.
Măsura este însă inclusă în planul de redresare financiară a Greciei, solicitat