Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară s-a bazat pe estimări NEREALISTE

Publicat in Romania Libera, marți 13 august 2013 ·

Rectificarea bugetară încalcă mai multe reguli fiscal bugetare, cea mai importantă fiind ţinta de deficit, şi a fost făcută pe baza unor proiecţii nerealiste, numai din impozitul pe venit şi contribuţii din asigurări veniturile fiind supraestimate cu 1 miliard de lei, potrivit Mediafax.

"Încălcarea de către proiectul de rectificare bugetară a regulilor fiscal bugetare subminează grav credibilitatea acestora, mai ales în ceea ce priveşte nerespectarea ţintei de deficit bugetar", arată Consiliul într-o opinie formulată la 30 iulie, data la care Guvernul a decis prima rectificare bugetară a anului.

Consiliul Fiscal menţionează că a primit informaţii de la Ministerul Finanţelor cu privire la rectificare în seara zilei precedente, astfel că nu a avut timp să facă o analiză riguroasă până la aprobarea proiectului de către Executiv.

"Dinamica încasărilor din impozitul pe venit, faţă de perioada similară a anului anterior, este previzionată a se accelera la 10,8% la sfârşitul anului 2013 faţă de 9,29% la finele primului semestru al anului curent, în condiţiile în care ritmul anualizat de majorare a salariilor în economie în luna iunie a coborât la doar 3,7%, estimarea pentru finele anului apărând astfel ca nerealistă", arată Consiliul în analiza extinsă asupra rectificării bugetare.

Consiliul atenţionează că estimările privind impozitul pe venit şi salarii nu au fost revizuite negativ cu ocazia rectificării bugetare, în condiţiile în care ritmul de creştere a salariilor de 7% luat în

considerare la elaborarea bugetului iniţial apare "drept foarte optimist" în acest moment, iar creşterea numărului de salariaţi, precum şi măsurile "discreţionare" adoptate nu par a fi suficiente pentru a compensa dinamica nefavorabilă a câştigului salarial.

Acelaşi raţionament este aplicat şi sumelor colectate din contribuţii de asigurări, pentru care se aştea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum 57 minute
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum o ora
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 2 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Persoanele evacuate după surparea unei porţiuni de stradă în Slănic pot reveni acasă

Adevarul acum 19 minute
După ce pe strada  23 August din oraşul prahovean Slănic o bucată din carosabil s-a surpat, mai multe persoane din zona respectivă au fost evacuate. Luni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova  anunţat că acestea pot reveni ac

Marcel Ciolacu: În acest moment, intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700

News.ro acum 19 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că Executivul are intenţia clară ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. „Haideţi mai întâi să avem întâlnirea cu partenerii sociali, atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele şi, ca de fiecare dată, vo

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 3 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

Marcel Ciolacu: Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivel național. Este astăzi un model de succes

Gandul acum o ora
Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de marți. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în şedinţa Executivului că a vrut să f

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/15°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°