Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ienei pune în discuţie supremaţia clujenilor: "CFR a câştigat avansul cu noroc sau alte metode la care nu vreau să mă gândesc"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Cu cinci etape înainte de final, CFR Cluj este pe primul loc în Liga 1 şi are implicit cele mai multe şanse la cucerirea unui nou titlu de campioană. Fostul tehnician al Stelei, Emeric Ienei (75 de ani), nu este sigur însă că ardelenii merită să ocupe fotoliul de lider.

"CFR Cluj are un avans bun, pe care l-a câştigat cu noroc sau alte metode la care nu vreau să mă gândesc, cu toate că a jucat prost în acest retur. La fel de multe şanse au Rapid şi Vaslui", a spus Ienei la Dolce Sport.

Antrenorul care a cucerit cu Steaua Cupa Campionilor Europeni subliniază că nu e normal ca patronul să se implice în chestiunile tactice şi că în cariera sa nu a fost nevoit să asculte astfel de ordine venite "de sus".

"Gigi Becali este imprevizibil. Are intenţii bune, însă de multe ori strică atunci când se bagă. Mă interesează soarta Stelei foarte mult, dar dacă nu există un om cu care să ai un dialog normal, nu ai ce-i face. Niciodată nu mi-a impus cineva să bag vreun jucător. Mircea Sandu, când eu eram la naţională, nu afla echipa decât atunci când intra pe teren. El ştia cum să se comporte cu antrenorul pe care l-a adus", a explicat reputatul antrenor.

Tu ce crezi, merită CFR Cluj să fie lider?

Cu cinci etape înainte de final, CFR Cluj este pe primul loc în Liga 1 şi are implicit cele mai multe şanse la cucerirea unui nou titlu de campioană. Fostul tehnician al Stelei, Emeric Ienei (75 de ani), nu este sigur însă că ardelenii merită să ocupe fotoliul de lider.

"CFR Cluj are un avans bun, pe care l-a câştigat cu noroc sau alte metode la care nu vreau să mă gândesc, cu toate că a jucat prost în acest retur. La fel de multe şanse au Rapid şi Vaslui", a spus Ienei la Dolce Sport.

Antrenorul care a cucerit cu Steaua Cupa Campionilor Europeni subliniază că nu e normal ca patronul să se im

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 39 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 54 minute
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Directorul Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, în Top 100 Manageri

Timpolis acum 50 minute
Ada Hausvater. Sursă foto: TNT Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024.   Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°