Ar fi poate mai simplu şi mai transparent să o numim literatură pro-comunistă. La celălalt pol, ca atitudine faţă de regimul politic, s-ar afla literatura anti-comunistă. Însă, cum dorim să stabilim şi să definim o tipologie valabilă pentru orice dictatură, indiferent de coloratura ei, ar fi mai bine să denumim fenomenul colaborării cu puterea de orice fel, de stânga sau de dreapta. Astfel încât prin noţiunea de literatură oportunistă, având un caracter mai general, desemnăm atât o literatură pro-comunistă (în Uniunea Sovietică a lui Lenin, Stalin şi a succesorilor), cât şi una pro-nazistă (în Germania lui Hitler) sau pro-fascistă (în Italia lui Mussolini). Sintagme sinonime ar putea fi: literatură oficială sau literatură propagandistică. Ea este dictată, solicitată imperios şi promovată de regimul politic care o comandă. Trebuie să facem o distincţie categorică între comanda socială, ca principiu sociologic al oricărei epoci literare (principiu ascultat sau nu de către scriitorul liber), şi comanda ideologică, impusă prin exigenţele indiscutabile şi insurmontabile ale partidului unic. Ne vom referi în continuare la cazul special al literaturii oportuniste în comunism.
Oportunismul înglobează trei aspecte: politic, moral şi estetic. Din punct de vedere politic, literatura oportunistă trebuie să exprime o adeziune clară, indubitabilă, manifestă, faţă de puterea zilei. Este deci, prin excelenţă, afirmativă faţă de prezent (pro-comunistă) şi negativă faţă de trecut (anti-burgheză), consimţind să fie un instrument politic docil în mâinile partidului comunist. Sensurile acestei lupte politice, implicarea categorică, entuziastă, în construcţia regimului politic comunist, exprimă raţiunile sale de existenţă. Din punct de vedere moral, oportunismul înseamnă o pliere lipsită de principialitate şi de onestitate pe o situaţie conjuncturală care îi aduce scriitorului înro