Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RADU PARASCHIVESCU: Vulgaria, o ţară fără leac

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 octombrie 2009 ·

Niciodată nu-i destul. Unde există cinci troace pline cu lături e loc şi pentru a şasea.

Concurenţa nu inhibă, ci ambiţionează. Bine aţi venit în Vulgaria, ţara cu obiceiuri de tractir şi relief de vagin. Nu plângeţi după „Pact cu diavoliţa”, Oana Zăvoranu continuă pe alt post. Şi oricum, aveţi destule cârje ale consolării la îndemână: „Acces direct”, „Fata lui tata”, „Consilier de urgenţă” şi alte zece forme ale abjecţiei binecuvântate blând de CNA.

Săptămâna trecută, a mai căzut o pereche de chiloţi. Adela Lupşe, fata care până nu de mult sfărâma telefoane între nuri şi le azvârlea fiindcă refuzau să sune, s-a lepădat de bikini în platou în timpul unui dans, pentru ca nu ştiu ce fante gelat să-i dăruiască un inel.

În fine, alaltăieri publicul s-a reîntâlnit cu Mihai Bendeac, despre care un ziar anunţa că „se întoarce în televiziune cu stil”. Ce înseamnă ultimele două cuvinte din fraza anterioară? Nimic altceva decât „În puii mei”, un titlu care încifrează o măscare onorată de aportul organului sexual masculin.

Să nu uităm, în aceeaşi perioadă de detentă a subculturii, „Rătăciţi în Panama”, de la Kanal D, a fost rebotezat în regim de urgenţă, la colţ de stradă, devenind „Rătăciţi în pana mea”. Fapt greu de acceptat, nici în cazul emisiunii lui Mihai Bendeac CNA n-a avut altă reacţie decât somnolenţa paşnică.

Probabil că apatia nu i se va destrăma nici dacă titlurile următoarelor emisiuni de divertisment vor fi o râgâială sau o flatulenţă. Am îndrăzneala să cred că nu va trece mult şi vom ajunge şi acolo. Deocamdată, „În puii mei” se străduieşte să preia reţeta din „Mondenii”.

Ofensa e ocrotită de alibiul pamfletului, scălâmbăiala trece drept har sau inspiraţie. Antena 1 mizează pe cifre de audienţă superioare celor înregistrate de Prima TV, indiferentă la sacrificiul de prestigiu şi onoar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°