Expertii Societatii Academice din Romania (SAR) au pus fata in fata cele doua proiecte de lege privind reforma Educatiei, aflate in aceste zile in centrul unei dispute politice. Pachetul Miclea este in general superior pachetului Andronescu, insa nu trebuie adoptat prin ordonanta, ci prin dezbatere publica, este de parere SAR.
O comparatie intre cele doua filosofii educationale, pentru invatamantul pre-universitar, a fost realizata si de HotNews.ro, care a publicat in urma cu doua zile o analiza realizata de Stefan Vlaston, presedintele Asociatiei EDU CER.
Iata concluziile sintezei realizate de Societatea Academica din Romania, pe puncte:
Invatamantul universitar
1. Managementul Universitar
Legea invatamantului propusa de Pachetul Miclea identifica drept problema majora in actualul sistem de educatie managementul universitatilor prin sistemul colegial, subliniind ca este in mare parte ineficient. Propune inlocuirea acestuia cu sistemul managerial (corporatist) in conducerea universitatilor, subliniind ca cele mai performante universitati din lume functioneaza dupa sistemul managerial, in care top-managementul si middle-managementul (decanii) sunt rezultatul unor procese de recrutare sau selectie, nu al alegerilor colegiale.
In Codul Educatiei propus de Minister, sistemul care functioneaza in prezent ramane acelasi. Punctul de vedere al actualului ministru al Educatiei sustine ca drepturile comunitatii academice ar fi limitate considerabil de masura propusa in Pachetul Miclea, atentandu-se la autonomia universitara.
Sindicatele sustin sistemul colegial de management universitar, pentru ca acesta mentine distributia actuala a puterii.
Studentii sunt de parere ca functia manageriala ar trebui acompaniata de o functie aleasa colegial, pentru a creste legitimitatea celui aflat in functia de conducere.