Observ, cu oarecare nedumerire, că iar ne lamentăm de nivelul la care a coborât dezbaterea publică, odată cu începerea campaniei electorale.
Cineva spunea că, dacă eşti întreg la minte, nu poţi continua să faci acelaşi lucru şi să te aştepţi la rezultate diferite. E absurd să pretinzi respect, în condiţiile în care tu însuţi nu-i respecţi pe ceilalţi. Înjuri, vei fi înjurat. Loveşti şi scuipi, vei fi lovit şi scuipat, la rându-ţi. „Legea talionului" („talio" în latină înseamnă „similar") a funcţionat şi încă funcţionează, dar nu instantaneu.
Mulţi dintre români au lepădat buna-cuviinţă a celor „şapte ani de acasă", şi-au anesteziat conştiinţa printr-un confort relativ şi vremelnic şi au ignorat, ani la rând, realitatea de dincolo de uşa casei lor. Cei care i-au condus au simţit retragerea bunului-simţ din cetate şi au jucat totul pe cartea tupeului.
Politicianul român de azi nu-l va respecta niciodată pe acela care-l votează, din simplul motiv că îl consideră „scalv" sau „fraier". „Sclav" este văzut cel care întinde mâna atunci când i se oferă pomană electorală, indiferent de formă - pungi cu găini congelate sau bani cash pentru diverse prestaţii în interes de partid. „Fraierul" nu este pragmatic, nu aşteaptă un câştig imediat, ci se înregimentează într-o tabără sau în alta „din convingere". El trebuie bătut pe umăr şi luat cu binişorul, cu baliverne împachetate în rânjete de curtoazie. Pe scurt, „fraierul" se situează pe altă treaptă a dispreţului faţă de „sclav".
Din punct de vedere social, lucrurile s-au degradat acum într-atât de mult încât „fraierul" şi „sclavul" au ajuns singurele ţinte electorale. Ei înclină balanţa şi, prin urmare, ei trebuie să beneficieze de toată atenţia politicianului. Banii negri rulaţi în această perioadă, minciuna sfruntată, atitudinea sfidătoare şi murdăria limbajului sunt consecinţele mârlăniei care a invadat m