Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au dat bani de chirie unei false proprietare din Nicolina. Aflaţi cum a fost posibil!

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 4 octombrie 2013 ·

Supărată pe proprietara sa, o tânără i-a furat identitatea şi a închiriat la rândul ei apartamentul, prejudiciind trei studente cu 2.700 de lei.

O tânără de 29 de ani a fost trimisă în judecată de procurorii ieşeni după ce a închiriat un apartament susţinând că ar fi adevarata proprietară. Anchetatorii au pus-o sub acuzare pe Alina Sidor pentru infracţiunea de înşelăciune.

Potrivit rechizitoriului, în august 2012, Alina Sidor şi sora sa a găsit un anunţ în ziar postat de Oana H., în numele mamei sale. Femeia avea un apartament pe strada Egalităţii din cartierul Nicolina. În urma unei întâlniri, cele două surori au decis să închirieze apartamentul şi s-au mutat la scurt timp în el. După câteva zile, surorile Sidor au mers la locul de muncă al Oanei H., unde s-au plâns de faptul că nu sunt mulţumite de apartamentul închiriat. Discuţia a degenerat într-o ceartă, la un moment dat Oana H. fiind nevoită să cheme Poliţia pentru a calma spiritele. „Ulterior, învinuita Sidor Alina a postat un anunţ pe site-ul tocmai.ro în care a precizat că oferă spre închiriere un apartament în zona Nicolina. În ziua de 21.09.2012, una dintre părţile vătămate a contactat numărul de telefon menţionat în anunţ şi a discutat despre apartament“, se arată în rechizitoriu. În acelaşi document se mai arată că studenta care a sunat-o pe Sidor s-a sfătuit cu alte două colege despre închirierea apartamentului şi că, ulterior, au discutat cu Alina Sidor, care s-a prezentat însă ca fiind Oana H. În cele din urmă, tinerele au închiriat apartamentul şi au plătit suma de 2.700 de lei drept chirie pe două luni şi garanţie. Pe 1 octombrie, la apartament a ajuns şi Oana H., care le-a găsit pe cele trei studente. Atunci a ieşit la iveală escrocheria Alinei Sidor şi au fost alertate autorităţile. La câteva zile, audiată fiind, tânăra spus că nici măcar nu a locuit în acel apartament, iar după c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 54 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 31 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 20 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum 2 ore
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°