Preţul laptopurilor clasice au intrat la apă, piaţa notebookurilor fiind afectată, în special, de succesul nebun înregistrat de tablete
Piaţa de laptopuri şi desktopuri este în declin din cauza succesului de care se bucură tabletele. Firma de cercetare Gartner estimează că vânzările totale de computere, tablete şi telefoane mobile vor ajunge la 2,32 miliarde unităţi anul acesta, cu 4,5% mai mult decât anul trecut, însă în timp ce vânzările de tablete ar urma să crească cu 42,7%, până la 184 milioane de unităţi, livrările de computere desktop tradiţionale şi laptopuri vor continua să scadă până la 303 milioane unităţi, cu 11,2% mai puţin decât în 2012.
Pe plan local, piaţa de tablete a ajuns la 200.000 de unităţi în primul semestru din acest an, aproape câte s-au vândut în întregul an 2012, iar la finele anului cifra poate ajunge la 500.000 de unităţi, conform producătorilor locali. În schimb, piaţa de laptop-uri va scădea în acest an cu 10%, la un volum cuprins între 420.000 şi 425.000 de unităţi, potrivit lui Lucian Rădulescu, country manager Sony în România, Bulgaria şi Republica Moldova. Evoluţia tabletelor a dus la dispariţia unui segment de laptopuri, aşa-numitele netbookuri, şi la apariţia unuia nou, ultrabookurile, în timp ce laptopurile clasice au cunoscut o erodare a preţului.
Laptop versus tabletă
Netbookurile, laptopuri cu ecrane de mici dimensiuni, au fost introduse pe piaţă de Asus în 2007, primul model fiind celebrul EeePC, cu ecran de şapte inchi. Acestea au prins repede la public şi, în timp, mai mulţi producători precum Acer, Dell, Lenovo, Samsung sau MSI, au introdus în portofoliul lor astfel de modele. În ceea ce priveşte ultrabookurile, la numai un an după ce Apple lansa prima tabletă iPad, Intel introducea pe piaţă conceptul de ultrabook. Construite pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a lucra pe sistem