Nu am cunoscut încă un glossy care să nu pretindă că deţine (şi exercită!) monopolul bunului-gust.
Nu am cunoscut încă un glossy care să nu pretindă că deţine (şi exercită!) monopolul bunului-gust.
Fireşte, al unui bun-gust pe măsura celor pentru care "a fi" se confundă cu "a avea". Şi mai ales a afişa cât mai strident avuţia asta.
Şi acest pretins tabu, cel al monopolului gustului, a devenit obiect de studiu. Iar printre cei care operează, cu seriozitate şi profesionism, în sfera criticii gustului este Olivier Assouly. Profesor de filosofie, cercetător la Institute français de la mode, acesta a coordonat volumul de studii "Gustul de a vinde", având această teză principală: în economia de piaţă, consumul şi-a extins atributele esenţiale din sfera vânzării mărfurilor în cea a controlului şi manipulării motivaţiilor culturale, simbolice, ludice sau hedoniste. Mai pământeşte zis: sub atotputernicia economiei de piaţă, plăcerea estetică a consumatorului operelor de artă este subordonată profitului celui care le produce şi le comercializează. Se petrece, aşadar, o industrializare a bucuriei estetice, prin care superfluu-ul domină necesarul, efemerul câştigă în faţa esenţialului, iar seducţia exterioară a obiectului pretins estetic striveşte facultatea de a judeca şi gustul estetic al celui căruia pretinde că i se adresează.
DEPENDENŢĂ. Ideea îndrăzneaţă a lui Olivier Assouly revine în noua sa carte "Capitalismul estetic. Eseu asupra industrializării gustului". Urmărind evoluţia ideii de gust, autorul o cercetează în strânsa ei dependenţă cu evoluţia ideii de nobleţe, de calitate umană superioară. Într-o asemenea accepţie, "gustul estetic este sinonim cu libertatea de a judeca, fireşte în temeiul unui orizont spiritual şi al unor idealuri estetice şi morale care făceau din om figura centrală a universului spiritual