Se vorbeşte mult, zilele acestea, prea mult după gustul meu, despre cercetare. Cercetarea-i ca dragostea: aş prefera s-o fac, nu să vorbesc despre ea. Dar dacă nu poţi s-o faci, pentru că finanţarea-i mică, după buget, coane Fănică, ce să-i faci? N-o faci şi vorbeşti. De fapt, o faci, cît şi cum poţi, în timpul liber, de exemplu. Adică în timpul lăsat liber de vorbitul despre cercetare, de completatul hîrtiilor, de lupta cu birocraţii. Nu cred că e cazul să explic ce tragedie înseamnă pentru noi acest buget – de criză, mie-mi spui? – al cercetării, cam o treime din cel de anul trecut. Destul să vă spun că granturile PN2 (nu contează ce e asta, destul să ştiţi că au fost nişte bani buni care acum nu mai sînt siguri), din competiţia demarată în martie 2008, jurizate pînă în octombrie 2008, încă nu au fost semnate. Mai precis, nu se ştie dacă vor fi sau nu finanţate. La sfîrşitul toamnei, se zvonise că nu mai sînt bani pentru că fuseseră folosiţi în campania electorală. N-am vrut să cred. Or fi Ei cum sînt, dar nici chiar aşa. Apoi s-a văzut că semnarea lor se tot amînă. Acum nu-i buget, cum or să se semneze? Toţi cîştigătorii – nu foarte mulţi: rata de succes a fost 1 la 3 – şi-au făcut planuri pentru achiziţionare de materiale, de echipamente necesare cercetării; nu se poate începe nimic. Oamenii şi-au anunţat participarea la conferinţe internaţionale – nu ştiu dacă vor putea merge. Există contracte internaţionale, parteneriate începute, riscăm să nu ne putem îndeplini obligaţiile. Pînă nu se semnează contractele, nici hîrtie nu putem cumpăra. Eram supărat anul trecut, prin septembrie, cînd, la finele grantului anterior, Universitatea din Bucureşti ne obliga să terminăm repede banii de consumabile şi, cum altceva nu prea era pe stoc, am umplut catedra cu munţi de hîrtie de xerox. Uite că prinde bine. Ştia ea ce ştia, Universitatea. Cum, probabil, vor fi ştiind