Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staţiunea 2 Mai în economia de piaţǎ

Publicat in Ziua Constanta, duminică 28 august 2011 ·

Deşi în fiecare sfârşit de sezon se dǎduse ca sigurǎ ştirea cǎ la anul satul avea sǎ fie strǎmutat, în cadrul programului de sistematizare a satelor, locul vacanţelor noastre a ajuns cu bine în 1989.

Vara lui 1990 a adus în satul de pescari o groazǎ de maşini cu numere din ţǎrile occidentale şi din ele au coborât mulţi dintre mai vechii doimaişti care emigraserǎ în anii din urmǎ. Puteam acum ca, în zilele fǎrǎ soare, sǎ ne înghesuim într-o maşinǎ şi sǎ ne dedǎm unui exerciţiu ce pânǎ de curând ţinuse de domeniul fantasmelor, acela de a trece graniţa pânǎ la Balcic sau Varna. Greu de descris bucuria pe care o resimţeam împlinind banalul gest de a pǎtrunde cei câţiva kilometri din tǎrâmul pânǎ ieri interzis.

Economia de piaţǎ a ajuns şi ea în satul de pescari. Au apǎrut plǎcuţe cu "teren de vânzare" (preţul era de 4 dolari metrul pǎtrat, probabil negociabil, cifrǎ exorbitantǎ pentru minţile de atunci ale muritorilor de rând). Atunci şi-au vândut localnicii grǎdinile ce se întindeau spre falezǎ, fǎcând loc unui şir de vile cu poziţie de invidiat, cele mai multe aparţinând unor celebritǎţi din lumea artisticǎ, mai puţin cunoscute ca vechi doimaişti.

Cu banii obţinuţi din vânzarea grǎdinilor, localnicii au început sǎ mǎreascǎ capacitatea productivǎ a caselor lor. Au apǎrut supraetajǎri, pensiuni (cu aer condiţionat, termopan, televiziune prin cablu şi baie cu apǎ caldǎ) înghesuite lângǎ vechile case, cele mai multe sacrificând esteticului pe altarul productivitǎţii, chiar şi câteva mici hoteluri. Acum nu mai trebuie sǎ mergi din curte în curte sǎ întrebi de o camerǎ liberǎ, poţi rezerva la tefon sau chiar prin internet.Gazdele cunoscute drept bucǎtǎrese iscusite şi-au deschis mici restaurante în curţile caselor, unde servesc mâncǎruri din peştele proaspǎt care se gǎsea acum din abundenţǎ la cherhanalele privatizate. Au apǎrut şi întreprinzǎtori car

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 19 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 20 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°