Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzare, nu majorare

Publicat in Bursa, vineri 8 iulie 2011 ·

Temerile că Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va fi ocolită de sindicatul intermediarilor condus de "Renaissance Capital", la vânzarea a 9,84% din acţiunile "Petrom" din proprietatea statului, au fost complet infirmate ieri dimineaţă, de Prospectul de ofertă publică aprobat alaltăieri de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), care prevede plata unui comision de 0,135% din valoarea tranzacţiei către BVB şi nu degeaba, ci pentru că oferta se derulează prin ea.

Pornind de la răsplata minimă cu care se alege sindicatul brokerilor acestei operaţiuni, unii actori ai pieţei au imaginat scenariul că, pentru maximizarea profiturilor, intermediarii vor proceda la un plasament privat, ca să scutească banii pe care i-ar plăti pentru utilizarea sistemului BVB.

Se dovedeşte acum că nu, sindicatul se mulţumeşte cu o răsplată măruntă, aproape de prestaţia gratuită.

Din maximumul de 609 milioane de euro, la care s-ar putea ridica întreaga tranzacţie (calculată la preţul maxim anunţat de 0,46 Ron pentru fiecare din cele 5.573.780.260 acţiuni puse în vânzare), grupului de patru case de brokeraj al sindicatului condus de "Renaissance" i-ar reveni 1,979 milioane (corespunzător comisionului de 0,325%, cu care şi-a spulberat contracandidaţii în licitaţia pentru alegerea intermediarului).

Suma aceasta cuprinde însă 822 de mii de euro cuveniţi BVB (la comisionul de 0,135%) şi aproape 49 de mii de euro cuveniţi Depozitarului Central (comision 0,008%), astfel că sindicatului îi rămâne ceva peste 1,1 milioane de euro, din care să-şi achite costurile cu avocaţii şi propriii salariaţi.

În final, profiturile operaţiunii de intermediere probabil că abia dacă ating 150 de mii de euro, în medie, pentru fiecare dintre cele patru case de brokeraj ("Renaissance Capital","Eurobank EFG", "BT Securities" şi "Romcapital").

Desigur, nemulţumitor în raport cu valoare

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 50 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 42 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

LIVE DE LA 14:30 Oțelul Galați - U Cluj, primul baraj pentru Conference League » Echipele probabile + cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Oțelul Galați - U Cluj este primul baraj pentru calificarea în preliminariile Conference League. Meciul are loc duminică, 19 mai, de la ora 14:30, și poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro. Oțelul Galați (4-3-3) Antrenor U Cluj (4-4-1-1) Antr

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°