Ministerul durerii, un roman al scriitoarei croate Dubravka Ugresic, propune literatura ca reconciliere, ca terapie. Personajul central al cartii, Tania LuciA¤, incearca sa puna in practica aceasta solutie prin cursurile de literatura pe care le preda la Amsterdam, in exil, studentilor sai, majoritatea cu statut de refugiati, veniti din zone fierbinti de razboi, precum Bosnia, sau din nordul Croatiei. Altii, la auzul stirii ca autoritatile olandeze acordau refugiatilor iugoslavi sprijin, "venisera cu scopul de a schimba moneda nesigura a propriei vieti in valuta forte". Nici unul dintre studentii ei nu stia cum sa se raporteze la propria tara. Nume ca Bosnia, Iugoslavia sau Croatia erau pronuntate cu dificultate. La primul curs la care incepe predarea literaturilor din Iugoslavia destramata, Tania isi recunoaste imediat compatriotii, croati tradati de o anumita "melancolie nervoasa" si de "amprenta unei palme nevazute afisata pe fata". La intrebarea despre asteptarile pe care le au de la curs, unul dintre studenti, Uros, scrie cu majuscule "SA-MI REVIN!". Atunci cind sint rugati sa descrie timpul petrecut in Iugoslavia, majoritatea studentilor se intorc la copilarie, perioada cea mai putin dureroasa. Cartea lui Ugresic prezinta o lume in care pretul vietii "se masoara in functie de imprejurari". Oameni privati de libertate si de identitate, oameni ai nimanui isi cauta un "acasa" in tari straine, fugind ca "sobolanii de un vapor care se scufunda", dintr-o parte intr-alta: croatii parasesc Slavonia pentru Zagreb, bosniacii se indreapta spre Croatia sau spre Serbia, sirbii din Croatia sint alungati in masa, ungurii din Voivodina fug in Ungaria, albanezii din Kosovo pleaca si ei catre Nicaieri. Emigrantii de razboi sint de ordinul sutelor de mii in Europa. Unii dintre fugari isi schimba si numele, prenumele, adresa, fotografiile, isi falsifica pasapoartele. Credinta si n