Desfăşurat între 29 mai şi 8 iunie, FITS a avut anul acesta drept generic Energiile – energia de a ţine în mînă, într-un oraş de provincie românească, 141 de evenimente unice, energia de a „inventa“ 38 de spaţii de spectacol, lectură, expoziţii, conferinţe, ateliere şi lansări şi cea de a organiza un festival, avînd în spate presiunea de succes a Capitalei Culturale Europene din 2007. Conform evaluărilor parţiale ale organizatorilor, 5.000 de bilete s-au vîndut, lor adăugîndu-li-se publicul manifestărilor gratuite. Chiar şi numai dacă s-ar putea transforma cantitatea în calitate, Sibiul de anul acesta a fost un succes... Premieră. Naţională sau absolută. Iată cuvinte care apar cu o constantă frecvenţă în discursul festivalier. Premiere absolute au fost Astăzi nu se fumează (un colaj de texte din poezia lui Iustin Panţa şi Mircea Ivănescu), în regia lui Gavriil Pinte, şi Lulu de Franz Wedekind, în regia lui Silviu Purcărete. Pentru prima dată publicul românesc a putut vedea teatru kabuki şi un spectacol al lui Eugenio Barba. Iar această aplecare discursivă către marcarea excepţionalului cuantificabil – premierele, pe de o parte, cantitatea de evenimente şi numărul veşnic crescînd al ţărilor reprezentate, pe de altă parte – e o constantă la Sibiu, de la an la an tot mai explicit. Asta, pentru că faptul ţine de însăşi identitatea festivalului. Orice manifestare de o asemenea amploare are o nevoie existenţială de identitate recognoscibilă. În România, problema se „rezolvă“ relativ uşor, pornind de la faptul că majoritatea festivalurilor de teatru sînt tematice: de comedie, de dramaturgie românească, de dramaturgie contemporană; cum producţiile anuale care se încadrează într-una sau alta dintre categorii (uneori, în mai multe) şi care îndeplinesc anumite standarde artistice sînt destul de puţine pentru inflaţia festivalieră autohtonă, selecţia nu ajunge aproape ni