Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brokerii cred că investitorii nu vor îngrăşa porcul pe final de an

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 decembrie 2011 ·

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 1%, în linie cu bursele externe, într-o piaţă în care investitorii care vizează acţiunile SIF-urilor nu au mai avut răbdare să aştepte dezbaterile pe proiectul de creştere a pragului de deţinere şi au dus preţurile pe scădere de până la 3,3%. "Astăzi piaţa a fost dominată de ceea ce se va întâmpla la SIF-uri, dacă se va întâmpla. Investitorii îşi mai îndreaptă, sporadic, atenţia către unele companii. Cred că majoritatea aşteaptă o clarificare a situţatiei externe care ar putea aduce claritate în ceea ce priveşte viitorul pieţei locale", a declarat Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest.

Piaţa locală a fost pe plus încă din primele minute, continuând să urmeze linia ascendentă a burselor externe, însă creşterile au fost lente în majoritatea cazurilor.

Dacă până aproape de ora 14:45 acţiunile SIF-urilor au fost pe creştere uşoară, după acest moment au trecut pe roşu, întrucât unii dintre investitori nu au mai avut încredere că iniţiativa legislativă va fi discutată luni. Pentru scurt timp aceste titluri au recuperat o parte din pierderi, însă după ora 16:15 scă­derile s-au accelerat în cazul SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Transil­vania (SIF3).

La închiderea şedinţei, acţiunile SIF-urilor consemnau scăderi cuprinse între 0,8% şi 3,3%.

Şedinţa de plen din Camera De­putaţilor era programată să înceapă la ora 15:00 şi a început la 15:30, iar până la finalul sesiunii bursiere deputaţii nu au dezbătut proiectul legislativ referitor la pragul de deţinere.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 1,36%. Titlurile Fondului Proprie­tatea au fost cele mai lichide, cu operaţiuni de 29,5 milioane lei. Cea mai mare parte a rulajului a provenit din şapte deal-uri cu 0,42% din acţiunile FP, în valoare cumulată de 25 milioane lei.

Top c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 20 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 38 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum o ora
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 45 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°