Specialiştii au găsit mari porţiuni de teren pe care creşte o buruiană cu polen foarte toxic. Cea mai afectată zonă este Câmpia Careiului O buruiană periculoasă pentru sănătatea
Specialiştii au găsit mari porţiuni de teren pe care creşte o buruiană cu polen foarte toxic. Cea mai afectată zonă este Câmpia Careiului
O buruiană periculoasă pentru sănătatea omului a fost descoperită zilele trecute într-o zonă întinsă din judeţul Satu Mare.
Iarba Pârloagelor sau Ambrosia Artemisiifolia împrăştie un polen foarte toxic, iar în combinaţie cu anumite componente ale mediului este foarte dăunătoare sănătăţii omului.
Planta a fost descoperită zilele trecute de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare. Ea se răspândeşte cu repeziciune în culturile agricole din zona Careiului. Pentru identificarea arealelor în care creşte această plantă cu posibilităţi de expansiune rapidă, reprezentanţii APM s-au deplasat în judeţ.
Buruiana a fost găsită pe marginea şanţurilor la intrarea în localitatea Mădăras, în Ardud, Ghirişa, Răteşti şi chiar în interiorul satelor. În zona Acâşului, Ardudului şi mai ales în Câmpia Careiului au fost descoperite cantităţi însemnate.
Polen foarte toxic
Autorităţile de mediu nu exclud ipoteza unei "explozii ecologice" a buruienii, cu implicaţii majore asupra populaţiei. "Polenul acestei plante provoacă alergii foarte severe la persoanele sensibile.
Pe lângă faptul că este foarte toxic, polenul purtat de vânt poate interacţiona cu alte componente ale mediului, determinând creşterea riscurilor de îmbolnăviri.
Alergia provocată de polen este adesea complicată de fenomene infecţioase ca sinuzitele purulente şi otitele, ducând la scăderea capacităţii de muncă, disconfort, scăderea imunităţii", se arată într-un comunicat al APM Satu Mare.
Primăriile vor fi înştiinţate
Deoarece impactu