Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendumul privind proiectul minier de la Roşia Montană, invalidat din cauza prezenţei scăzute

Publicat in Ziua de Cluj, luni 10 decembrie 2012 ·

Referendumul local organizat, duminică, în 35 de comune şi oraşe din judeţul Alba privind proiectul minier de la Roşia Montană şi mineritul din Apuseni a fost invalidat, în condiţiile în care la acesta au participat 43,20 % din cetăţenii cu drept de vot, faţă de 50 la sută plus unu, cât era nevoie.

Potrivit Biroului Electoral Judeţean pentru referendum, la consultarea publică organizată, duminică, în 35 de oraşe şi comune din judeţul Alba privind mineritul din Apuseni şi proiectul de la Roşia Montană s-au prezentat 43,20 la sută din cetăţenii cu drept de vot, astfel încât referendumul a fost invalidat din cauza prezenţei reduse.

Pentru ca referendumul să fie validat, ar fi trebuit să se prezinte la urne peste jumătate din cetăţenii cu drept de vot.

Potrivit sursei citate, 62,45 la sută dintre cetăţenii care s-au prezentat la urne au votat "Da", iar 35 la sută "Nu", fiind anulate 1,65 la sută din voturile exprimate.

În Roşia Montană, localitate vizată direct de referendum, deoarece aici se doreşte dezvoltarea unei exploatări miniere, prezenţa a fost de 66,06 la sută, iar dintre cetăţenii care s-au prezentat la urne 78,75 la sută au răspuns "Da", iar 19,44 la sută au răspuns "Nu", fiind anulate 1,80 la sută din sufragiile exprimate.

Numărul total al persoanelor aşteptate la urne la acest referendum era de peste 72.000.

Referendumul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, în 35 de comune şi oraşe, în mare parte din zona Munţilor Apuseni, respectiv în oraşele Zlatna, Câmpeni, Abrud, Baia de Arieş şi comunele Roşia Montană, Lupşa, Stremţ, Vadu Moţilor, Bucium, Ciuruleasa, Râmeţ, Vidra, Sohodol, Ponor, Ceru Băcăinţi, Almaşu Mare, Poşaga, Rîmetea, Întregalde, Galda de Jos, Cricău, Meteş, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Bistra, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Livezile, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Sălciua şi Scărişoara. Cetăţenii cu drept

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 40 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum o ora
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 28 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 24 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°