Ca neiniţiat, îi răsfoieşti cartea, volumul de versuri atipice "După Dumnezeu, potopul!", lansat joi, 15 decembrie, la Biblioteca "Panait Istrati" şi ai senzaţia că te afli sub o ploaie de cuvinte-gloanţe pline de emoţie. Aşa e cartea toată a lui Virgil Andronescu, omul care, deşi nu e la prima întâlnire cu publicul ca poet, emană emoţie şi când tace.

I-a avut alături pe grei ai cuvântului din Teleorman şi din Brăila, profesorul Gherghinoiu, scriitorul Ion Bălan, dar şi pe publicistul Dumitru Anghel. Hugo Mărăcineanu i-a dat tuşe şi i-a citit cartea cel dintâi. Emoţionat ca un copil în prima zi de şcoală, Virgil Andronescu le-a mulţumit celor prezenţi şi a trecut repede la fapte: a dat glas câtorva dintre poeziile sale de dragoste-nălucă: "am urcat după tine. până la Cer/ am trecut de norii spălăciţi/ hidoşi. apoi soare".

Versurile sale, de o disperare aparte, au fost elogiate de elevi de la Liceul Pedagogic, trecute şi răstrecute prin filtrul simţirii auditoriului.

"Avem de-a face, în versurile lui, cu un dadaism modern. Virgil Andronescu e modern, mordern, modern", a spus profesorul Gherghinoiu, care deşi a recunoscut că nu l-a cunoscut pe poet, s-a lăsat cucerit de cuvintele sale meşterite în fel şi chip.

Dumitru Anghel a găsit cartea sa ca pe un "confesional", iar Ion Bălan ca pe o "sclipire".

Versurile lui Virgil Andronescu sunt rupte, parcă, dintr-o lume care nu poate fi definită, o zbatere continuă între sentiment şi ego, o iubire smulsă şi răsucită pe toate feţele, trecută subtil prin porii sufletului poetului. Şi aşa a fost: "haite de câini îmi latră prin suflet/ femeia iubită îmi ţine Cerul în lesă".

Versurile zburdă, cuvintele fug într-o Şuleandră numai de autor ştiută. Cuvintele sunt atât de nou împerecheate încât zburlesc sufletul auditoriului: "mă tropăie