Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulanţele, pregătite pentru iarnă

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 16 octombrie 2012 ·

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea va demara, în perioada următoare, acţiunea de echipare a autosanitarelor cu anvelope de iarnă. Managerul Vitalie Beţişor a declarat că vor fi verificate anvelopele de iarnă de la fiecare autosanitară, iar cele care sunt uzate vor fi înlocuite cu unele noi. „O să începem să echipăm toate ambulanţele cu anvelope de iarnă. La ambulanţele ale căror anvelope nu mai respectă normele în vigoare, fiind uzate, vor fi achiziţionate, treptat, unele noi“, spune managerul Beţişor.

Anul trecut, toate ambulanţele au fost „încălţate“ cu anvelope de iarnă noi, costul per maşină fiind de apro-ximativ 2 mii de lei. Totuşi, uneori, în ciuda echipamentelor corespunzătoare pentru sezonul rece, ambulanţele au rămas înzăpezite, pentru că au trebuit să răspundă şi solicitărilor venite din cătune, situate în vârful muntelui. Începând cu 1 noiembrie, şoferii sunt obligaţi să-şi echipeze autoturismele cu anvelope de iarnă. Cei care nu au cauciucuri de iarnă sunt amendaţi şi le este reţinut certificatul de înmatriculare.

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea va demara, în perioada următoare, acţiunea de echipare a autosanitarelor cu anvelope de iarnă. Managerul Vitalie Beţişor a declarat că vor fi verificate anvelopele de iarnă de la fiecare autosanitară, iar cele care sunt uzate vor fi înlocuite cu unele noi. „O să începem să echipăm toate ambulanţele cu anvelope de iarnă. La ambulanţele ale căror anvelope nu mai respectă normele în vigoare, fiind uzate, vor fi achiziţionate, treptat, unele noi“, spune managerul Beţişor.

Anul trecut, toate ambulanţele au fost „încălţate“ cu anvelope de iarnă noi, costul per maşină fiind de apro-ximativ 2 mii de lei. Totuşi, uneori, în ciuda echipamentelor corespunzătoare pentru sezonul rece, ambulanţele au rămas înzăpezite, pentru că au treb

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°