Doctorul Constantin Bogdan, fondatorul Spitalului de Boli Cronice Sf.Luca, mărturiseşte că, în timpul carierei sale, a întâlnit 12 pacienţi care au cerut să fie eutanasiaţi.

R.l. Aţi mărturisit într-o revistă de specialitate că, în timpul carieriei dumneavoastră, aţi întâlnit 12 de pacienti care v-au cerut să fie eutanasiaţi. Cu siguranţă i-aţi cunoscut pe acei pacienţi mai îndeaproape. Ce ne puteţi spune despre ei?

Constantin Bogdan: Mai întâi, ar trebui să precizez că specificul activităţii mele – specializarea geriatrie şi îngrijirea bolnavilor cronici, majoritatea cu afecţiuni incurabile, şi experienţa de peste trei decenii în îngrijirile medicale pe termen lung, explică confruntarea, ca medic, cu această mai puţin obişnuită solicitare de „asistenţă”. Evident că i-am cunoscut mai bine pe aceşti oameni, avându-i în îngrijire pe termene mai lungi decât în spitalele obişnuite, care azi, din raţiuni financiare, au redus drastic duratele de internare.

O să prezint pe scurt caracteristicile generale ale acestor pacienţi, menţionând că, în mod cert, astfel de solicitări, în realitate, ar fi putut fi mai multe. Nu le-am căutat sau provocat în mod expres, sistematic, pentru că nu am intenţionat să fac un studiu. Pe de altă parte, probabil că mulţi şi-au reprimat impulsul de a se adresa medicului cu o astfel de solicitare mai puţin obişnuită.

Fiecare avea o istorie biografică, patografică, afectivă proprie şi nu avem spaţiu pentru a vorbi despre fiecare în parte. Pot fi însă relatate trăsăturile comune: toţi erau în vârstă, resemnarea, împăcarea cu ideea închiderii conturilor cu viaţa fiind mai frecventă, la aceste vârste. Tinerii, dimpotrivă, se luptă mai mult pentru viaţă, neîmpăcându-se cu sfârşitul existenţei. Toţi sufereau de stări depresive, în grade de intensitate diferite, depresii de involuţie, depresii reactive la suferinţele chinuitoare