Foto: Cristian Crisbăşan Bunicul s-a întors acasă, de pe front, la începutul toamnei lui 1944. A făcut parte dintre soldaţii care au fost lăsaţi la vatră pentru că luptaseră împotriva armatei sovietice, înainte de 23 august 1944. Ei aveau să fie înlocuiţi de regimentele „sovietizate”, formate din ostaşi români căzuţi prizonieri la ruşi în timpul războiului. Bunicul a luptat în marea bătălie de la Cotul Donului şi a fost decorat de Mareşalul Antonescu. „Ce-i, mă, te-ai speriat?”, ne întreba el în glumă după ce scotea uneori un sunet puternic ce imita o împuşcătură. „Păi, noi stăteam în tranşee şi ruşii ne atacau cu tancurile, cu infanteria, artileria lor trăgea şi aviaţia lor ne bombarda. Să vezi acolo gălăgie!” Uneori, câte un soldat tânăr, abia sosit pe front, o lua razna de frică şi sărea din tranşeu să fugă încotro vedea cu ochii. Dacă veteranii nu-l prindeau, murea în câteva secunde. Dacă-l prindeau, îl băteau cu patul armelor până se potolea. Era cea mai bună metodă de a-l scăpa de atacul de panică. Şi de a-i salva, temporar, viaţa.
17. Un număr considerabil de piloţi de avioane au murit din cauza gazelor intestinale. S-a dovedit că la o altitudine de peste 6.000 de metri, într-un avion nepresurizat, gazul instestinal îşi măreşte volumul cu 300%.
18. Piloţii sovietici au distrus peste 500 de avioane germane prin ciocnire directă, la semialtitudine. De asemenea, soldaţii sovietici erau puşi adesea să „cureţe” câmpurile de mine, pur şi simplu mărşăluind peste ele. „E nevoie de mult curaj ca să nu fii erou în Armata Roşie”, obişnuia să spună Stalin.
19. Forţele armate americane de uscat aveau mai multe nave decât marina militară americană!
20. Trupele aeriene germane aveau 22 de divizii de infanterie, două divizii de blindate şi 11 divizii de paraşutişti. Dar nici una dintre aceste unităţi nu era capabilă însă de operaţiuni aeropurtate (
