Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea şi creşterea turismului: 14% mai mulţi clienţi în 2011 faţă de anul trecut

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 septembrie 2011 · ·

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, se laudă pe blog că numărul turiştilor care au vizitat România în 2011 a crescut cu 14% faţă de anul trecut."Am spus de mai multe ori că 2011 este cel mai bun an de când sunt ministru al Turismului", scrie Udrea pe site-ul său, citând cifre ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

"Ca să nu creadă cineva că extrapolez de la o lună pentru tot anul, fac precizarea că INS a dat publicităţii şi situaţia centralizată pe primele 7 luni ale anului, iar aceasta este, la rându-i, foarte bună: din ianuarie până în iulie, numărul turiştilor a crescut cu 14% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Cu alte cuvinte, turismul se mişcă semnificativ mai bine decât economia în general", susţine ministrul PDL, lăudând apoi Delta. "Mergând în Deltă destul de des în ultima perioadă, am văzut turişti de 2, 3, 4 ori mai mulţi decât anul trecut", susţine ministrul.

Elena Udrea mai spune că se poate lăuda şi cu numărul vizitatorilor străini, care a crescut în 2011 cu 11,6%, dar şi cu procentul înnoptărilor din luna iulie, mai crescut faţă de aceeaşi lună a lui 2010 cu 26,7%. "O cifră absolut spectaculoasă, care nu s-a întâlnit în istoria recentă a României - nici măcar în perioada de boom economic. Evident, numărul turiştilor a crescut şi el: avem un plus de 21,8% faţă de iulie 2010. Toate astea înseamnă că turiştii sunt mai mulţi şi petrec mai mult timp în vacanţe", mai spune Udrea.

Ministrul scrie apoi că 2012 va fi un an şi mai bun pentru turism, poate cel mai bun de după 1989. "Această creştere s-a petrecut în condiţiile în care numărul românilor care au plecat din ţară în vacanţă în străinătate a crescut şi el cu 4,9% faţă de anul trecut. Rezultatul unei redresări economice mici, dar încurajatoare", susţine democrat-liberala.

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, se laudă pe blog că numărul tur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Ministru: Vremea îngreunează operaţiunile de salvare

Mediafax acum 31 minute
UPDATE Ce ştim pâna acum Un elicopter care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident, a anunţat duminică agenţia de presă iraniană Tasnim. Elicopterul făcea parte dintr-un convoi de trei elicoptere. Două di

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 29 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 22 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°