Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Văduva compozitorului Anatol Vieru, dată afară din casă

Publicat in Jurnalul, miercuri 2 februarie 2011 ·

Nina Vieru, văduva în vârstă de 83 de ani a compozitorului Anatol Vieru, este somată să elibereze în cinci zile, în plină iarnă, apartamentul în care locuieşte de peste 30 de ani. Somaţia primită vinerea trecută vine în urma unui lung şir de procese declanşat în urmă cu nouă ani, în care Nina Vieru contestă revendicarea apartamentului de pretinşi moştenitori pe baza unor documente false. Considerând că se face o mare nedreptate, Andrei Vieru, fiul compozitorului, a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi preşedintelui CSM, Horaţius Dumbravă. Fiica maestrului, Lena Vieru, arată că apartamentul a fost achiziţionat de compozitorul Anatol Vieru în 1997, în baza Legii 112/1995, după ce maestrul a făcut toate demersurile necesare pe lângă autorităţile abilitate de lege spre a stabili inexistenţa vreunor eventuali moştenitori ai fostului proprietar, precum şi a vreunei acţiuni de revendicare a locuinţei în cauză. Mai mult, spune Lena Vieru, locuinţa nu poate fi retrocedată, aceasta aparţinând în perioada antebelică ministrului Justiţiei în Guvernului Antonescu, Constantin Stoicescu, considerat criminal de război, iar conform Legii 312/1945, în vigoare, averea fostului demnitar nu este disponibilă pentru moştenitori. Prezentăm integral scrisoarea adresată autorităţilor române de către Andrei Vieru.

“Stimate Domnule Preşedinte,

Stimate Domnule Prim-Ministru

Stimate Domnule Ministru al Justiţiei

Stimate Domnule Preşedinte al CSM,

Mă adresez domniilor voastre apelând la calitatea de garanţi ai respectării şi aplicării Legii în România cu care sunteţi învestiţi. Mama mea, Nina Vieru, văduva lui Anatol Vieru (cunoscut în ţară şi străinătate ca una din figurile cele mai marcante ale culturii române, laureat al Premiului Herder şi Regina Maria Jose), e astăzi în plină i

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 26 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 26 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°