Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În şcolile româneşti, notarea începe de la 7

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Aproape 70% dintre eleviii care au terminat clasa a VIII-a au avut media peste 7, iar 99,3% dintre absolvenţii ciclului gimnazial au intrat la liceu în prima sesiune de admitere computerizată.

Cifrele, îmbucurătoare la prima vedere, demonstrează că anumite clişee din folclorul şcolar - „nota 10 e doar pentru profesor” sau „nu eşti elev dacă nu ai un «scăunel» în carnetul de note” - rămân valabile doar pentru generaţiile vechi. Dascălii pun note mai mari ca să nu le afecteze „viitorul” elevilor, notarea lasă de dorit la nivelul întregului sistem, spun cei din branşă. Asta pentru că media de admitere la liceu e formată din media aritmetică a celei obţinute în clasele V-VIII şi cea a rezultatelor obţinute la tezele cu subiect unic.

Liceele cu prestigiu din ţară, care au primit elevii cu medii foarte mari, se mândresc cu rezultatele admişilor, dar recunosc că notarea nu mai reflectă întru totul nivelul cunoştinţelor. „Adevărat, avem foarte multe note mari în acest an. La Colegiul «Sava», ultima medie a fost 9,42, o medie foarte mare, urmat de «Lazăr », la doar două sutimi”, spune Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti.

George Cazacu, directorul Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Capitală, consideră că, la medii atât de mari, e imposibil să nu fie vorba despre copii performanţi. Pe de altă parte, crede că un examen de admitere ar face diferenţa. „Prin admiterea clasică, selecţia e mai riguroasă. Cu tes tele unice, gradul de subiectivitate este mai ridicat”, spune Cazacu.

Părinţii vor note mari

Trei dintre cei şapte elevii români care au media de admitere 10 vin de la Colegiului Naţional „Traian”, Turnu- Severin, unde a studiat şi ministrul Ecaterina Andronescu. Acest lucru nu o îm piedică însă pe Manuela Praja, directoarea liceului, să considere că, la nivelul întregului sist

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 55 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 22 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°