Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Tea time“ de succes

Publicat in Viata Medicala, vineri 22 martie 2013 ·

Poate mai puţin obişnuit, dar foarte inspirat, de 8 martie am primit un cadou deosebit de plăcut din partea unei... doamne, care a dorit să ofere publicului o oră „de bine“, de frumos şi de muzică bună, într-un „ambalaj“ gândit cu grijă şi cu o concepţie unitară, în ciuda conţinutului eclectic. Cu experienţă şi dezin­voltură, soprana Bianca Ionescu ne-a invitat să reascultăm, într-o succesiune aparent improvizată, melodii celebre din repertoriul deja clasic al muzicii uşoare, dar şi jazz sau canţonete, „legate“ prin câteva fraze asemeni unor gânduri rostite cu voce tare. Pornind de la pretextul alcătuirii unui program de recital, solista Teatrului de Operetă a susţinut cu adevărat un recital, trecând de la şa Publicitate nsonetă la cântecul spaniol, italian, american sau românesc, fiecare în limba originală, cu o pronunţie curată şi adecvată expresiv, adresându-se spectatorilor sau chitaristului Cezar Bălan (căruia i-a interpretat şi o piesă), dialogând – sau nu – cu tenorii Florin Butnaru şi Anton Zidaru, care au abordat şi momente de musical, însoţind-o deopotrivă pe Bianca Ionescu în duete romantice; iar aceste secvenţe au beneficiat şi de evoluţia graţioasă a balerinilor Diana Ferentz şi Relu Dobrin, chiar dacă partitura coregrafică a fost destul de asemănătoare şi „cuminte“. În aula Bibliotecii Naţionale, în ambianţa unui interior marcat printr-o masă cu trei scaune şi ceşti de ceai, într-o lumină ce sublinia cadrul intim şi uneori completa atmosfera cântecului, protagonista s-a mişcat cu eleganţă şi firesc, a dansat discret cu partenerii (deşi Florin Butnaru nu prea are mobilitate scenică), a găsit maniera de a prezenta fiecare melodie cu vocea bine dozată (cu lavalieră şi pe „negativ“ orchestral), fără excese, ca şi cum nu s-ar fi aflat în faţa publicului numeros, ci în propriul living, unde ne-a invitat pe toţi la un ceai, pe înserat. Pentru că

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°