Topul zălăuanilor cu cele mai mari restanţe către bugetul local este condus de o femeie, care are de plătit mai bine de o jumătate de miliard de lei vechi.
Potrivit informaţiilor primite de la Paul Maghiu, reprezentantul biroului de presă al Primăriei Zalău, primul loc în top este adjudecat de o femeie, fără locuinţă, care a acumulat numai din amenzi restanţe către bugetul local de 53.569 de lei. La această sumă s-a ajuns în mai mulţi ani, pentru că neavând nimic în proprietate, femeia nu a putut fi executată silit.
În aceeaşi situaţie este şi ocupantul locului al II-lea, un bărbat care are de plătit 45.984 de lei, rezultaţi din amenzi şi din penalităţile de întârziere aferente. Şi în acest caz este vorba, se pare, tot despre o persoană fără locuinţă, care nu are bunuri ce pot fi executate silit.
Ocupantul locului al III-lea are – sau au avut – cel puţin o maşină. Pentru că suma uriaşă pe care o are de achitat la Taxe şi impozite, de 45.361 de lei, provine şi din neplata impozitului auto, la care se adaugă şi amenzile „încasate” de acesta.
Tot amenzile l-au adus în top şi pe zălăuanul de pe locul IV, care are de achitat 44.677 de lei.
Cea de-a doua femeie din acest clasament este o persoană fizică autorizată care are de plătit 44.282 de lei ca restanţe la plata impozitului pe un spaţiu comercial.
Pe locul VII este un zălăuan care are de plătit amenzi 42.120 de lei, iar pe locul VIII, altul care are o datorie de 38.572 de lei, rezultată din amenzi, dar şi din neplata impozitului auto. Şi ultimele două locuri sunt ocupate tot de zălăuani care nu şi-au plătit amenzile şi impozitul pe maşini, unul având de achitat 37.761 de lei, iar celălalt, 36.033 de lei.