Luni incepe scoala. Noul an scolar este, ca in fiecare an, prilej pentru politicieni sa se perinde prin fata camerelor TV, alternand zambetul sarbatoresc – E un nou inceput pentru generatiile de maine, de care trebuie sa ne ingrijim de pe acum etc., etc. – cu ingrijorarea posomorata: Starea scolilor e inca nesatisfacatoare, banul public s-a cheltuit fara responsabilitate, situatia cadrelor didactice e deplorabila.

Primul ministru pleaca in vizita de lucru prin scolile bucurestene, unde imparte laude la adresa prietenilor politici si critici la adresa adversarilor, presedintele aduna o Comisie pentru Educatie la Cotroceni din care lipsesc, evident, reprezentantii Ministerului Educatiei, partidele se agita sa ceara mai multi bani pentru salariile profesorilor. Vom avea ceva discursuri, ceva ceremonii cu prilejul deschiderii anului universitar, pe 1 octombrie, una pentru presedinte, alta pentru premier, fireste. Parlamentarii si-au luat liber pentru ca nu pot rata un asemenea prilej de a se infatisa poporului in circumscriptiile in care au fost alesi, pentru a fi vazuti de popor si a demonstra ca le pasa. Le va pasa, tuturor, o dupa-amiaza si dimineata urmatoare, dupa care linistea se va lasa asupra invatamantului romanesc pentru inca un an.

Tot ca in absolut fiecare an de 17 ani incoace, noul an scolar ne prinde discutand despre refacerea scolilor, inevitabil intarziata, si despre reforma invatamantului. In privinta lucrarilor de reparatii, acuzatiile se distribuie pe linii de front politice: daca primarii sunt din PNL sau PSD, Tariceanu ne spune ca acestia au cheltuit banii de la guvern exemplar si de vina este, bunaoara, Primaria Capitalei, care nu a administrat cum trebuie banii de la Banca Europeana de Investitii. Daca primarii sunt de la PD, atunci Basescu vine sa ne spuna ca nu ei sunt de vina, ci Guvernul care a complicat si centralizat proc