Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mechel Târgovişte, agenţie de chilipiruri imobiliare. Noii acţionari ruşi vând activele la preţ de nimic

Publicat in Adevarul, miercuri 27 martie 2013 ·

Combinatul Mechel de la Târgovişte scoate la vânzare clădiri şi locuinţe din patrimoniu, la preţuri sub nivelul pieţei imobiliare, inclusiv în Bucureşti.

Aflat în plin proces de disponibilizare de personal, Mechel Târgovişte a scos la vânzare, zilele trecute, mai multe bunuri imobile pentru care vrea să obţină mai bine de 5 milioane de lei.

Pe lista de vânzare apar mai multe duplexuri în Bucureşti, iar în Târgovişte se vând cantina Mechel (unde până de curând se organizau momente festive, nunţi, botezuri etc.), un bloc întreg de pe Bulevardul Unirii (unde erau cazate fetele de la echipa campioană de baschet feminin, CSM Targoviste), terenuri, magazii şi altele.

„Încă de la sfârşitul anului trecut au fost scoase mai multe proprietăţi la vânzare, printre care minihotelul din Micro VI, clădirea «Metrologie», crescătoria de porci, o microcantină şi mai multe terenuri pe care le aveau în posesie. La acest moment nu am cunoştinţă să fi vândut ceva. Alături de aceste bunuri, mai aveau şi patru garsoniere şi vreo trei apartamente prin Bucureşti. Aceste proprietăţi au fost cumpărate odată cu combinatul, în 2002. Anunţul de vânzare pentru aceste bunuri a fost deja publicat în presa locală de specialitate“, a declarat Gabriel Banu, lider de sindicat la Mechel.

Repornire cu 512 concedieri

Autorităţile au primit în fiecare lună asigurări din partea conducerii Mechel că lucrurile vor intra pe un făgaş normal, însă lucrurile nu au stat deloc aşa. Patronatul rus a decis să concedieze 512 muncitori care, marţi, au venit să semneze foile de lichidare. Oamenii sunt disperaţi, există cazuri în care ambii soţi au fost daţi afară după aproape 30 de ani vechime, fără niciun regret.

„După 30 de ani, uite, te dau ăştia afară. Fără bani, fără nimic. Ne-au blocat şi cardurile de salarii. Ce-o să fac!? Un an şomaj şi dup-aia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 20 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum 37 minute
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

România va fi reprezentată şi la yachting la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum 37 minute
România va fi reprezentată la JO Paris 2024 şi la yachting. Ebru Bolat s-a calificat la ultimul turneu care a împărţit biletele olimpice, de la Hyeres, Franţa. La clasa Ylca 6, Ebru a terminat pe locul 1, asigurându-şi participarea la JO. Ea a strân

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 3 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°