Ce se intampla in Irak? Destui asteapta spectacolul ridicarii in streang a fostului dictator. Altii, inclusiv oficialii Uniunii Europene, au protestat. Mie, nepromovat inca in clubul de elita al continentului (se va petrece asta la 1 ianuarie), imi repugna hotararea executiei care ne readuce, repet, in Evul Mediu. Un tribunal irakian l-a condamnat la moarte prin spanzurare pe Saddam Hussein. Vestea, repetata la emisiunile de stiri care-mi vin in sat prin televizor, m-a indispus. Nu pentru ca sangerosul dictator irakian nu si-ar merita moartea. A ucis cu sange rece mii de oameni, kurzi si siiti mai ales, si si-a macelarit, fara sa stea pe ganduri, adversarii. Ci pentru ca, intr-un fel, prin moarte, tribunalul de la Bagdad il gratiaza. Un mort ramane un mort. Viu, incarcerat, dand socoteala, el moare chinuitor in fiecare clipa.
Tarile scrobite, care nu se sterg la nas cu maneca pardesiului, s-au descotorosit de multa vreme de pedeapsa cu moartea. Lumea civilizata a constatat nu numai barbaria, ci si inutilitatea acestui procedeu de ev mediu. In timp, executia condamnatilor a suferit imbunatatiri de tehnologie. Gadele cu toporul a fost concediat in Franta prin inventia sculei numita ghilotina, care-l scutea pe condamnat de riscul de a nu-i fi retezat gatlejul dintr-o data. Rudele condamnatului dadeau chiar peschesuri calaului, rugandu-l ca retezarea capului sa se faca dintr-una. Americanii, tot pentru a da oarece staif executiei, au inventat scaunul electric. Condamnatul era bagat in priza si, zice-se, murea mai elegant, prajit instantaneu de gratarul electric.
Spanzuratoarea, mi se parea, a ramas doar in cartile de istorie. Iat-o, insa, inaltata in Bagdad pentru un spectacol care, promit gazdele, va fi transmis direct prin televiziuni in toata lumea. Buah!
Albert Camus a scris un eseu tulburator - l-am citit cu ani in urma - in care demonstra inu
