Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contre dure la şedinţa PNL. Tăriceanu nu e de acord cu noua formă a legii retrocedărilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 martie 2013 ·

Prima şedinţă a Biroului Politic Naţional PNL după Congresul de la sfârşitul lunii trecute a fost una cu scântei. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu este de acord ca Guvernul Ponta să îşi asume răspunderea pe legea privind restituirea proprietăţilor. Sursa: VLAD STANESCU

Și public, după terminarea ședinței, Călin Popescu Tăriceanu a avertizat că proiectul riscă să ducă la o "filieră de corupţie", având, totodată, un termen de despăgubire prea lung. Ar trebui un termen de cel mult cinci ani, spune el.

"Problema în discuţie a fost că actualul proiect de lege în forma Guvernului respectă principii sănătoase referitoare la garantarea proprietăţii, însă sunt o serie de aspecte tehnice legate de durata procesului, care se lungeşte până în anul, atenţie, 2027. Ar însemna că ajungem într-o situaţie care e clar de discutat - 80 de ani din momentul confiscării proprietăţilor de către comunişti să se încheie procesul de retrocedare", a spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a insistat că PNL este un partid de dreapta şi nu poate fi de acord cu acest lucru.

USL va decide săptămâna viitoare forma finală a legii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că USL va decide marţi forma proiectului de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe 19 martie.

La finalul ședinței PNL, Tudor Chiuariu a prezentat principalele principii care trebuie să stea la baza actului normativ.

"În primul rând, principiul restituirii în natură, atât cât este posibil, a proprietăților confiscate de regimul comunist. În al doilea rând, acest proiect de lege va trebui să răspundă, mai mult decât a răspuns legislația de până acum, necesității ca acei proprietari care nu-și pot recupera proprietățile să fie despăgubiți într-un mod adecvat, echitabil și într-un termen rezonabi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 45 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 9 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 21 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 28 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum 52 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°